Muzicianul Adrian Ordean împlineşte astăzi 66 de ani

Publicitate

Muzicianul Adrian Ordean, care împlineşte miercuri 66 de ani, speră ca, spre sfârşitul acestui an, să reînceapă concertele, iar pandemia să rămână doar o amintire urâtă.

În ceea ce priveşte planurile pe care le are în acest an, el încearcă să-şi păstreze optimismul.

Mi-e greu să anticipez ceva în legătură cu un program pe viitor, poate totuşi anul acesta, spre sfârşitul lui, vreau să cred că putem încerca să sperăm la ceva mişcare, concerte. Poate se termină şi vaccinarea până atunci, poate mai apare vreun medicament şi uite – aşa zis eu – că poate în 2022 sau 2023 o să putem să ne bucurăm că am scăpat de necazul acesta”, a declarat pentru AGERPRES Adrian Ordean.



Acesta a anunţat că şi în acest an va avea loc la Sibiu Festivalul internaţional de muzică pentru copii şi adolescenţi “HERMANNSTADTFEST”.

Muzicianul, originar din Sibiu, este preşedintele juriului la acest festival. Evenimentul are drept scop promovarea calităţilor vocale, artistice şi creativ-muzicale ale tuturor tinerilor artişti care vor urca pe scenă, promovare care se desfăşoară, în principal, prin reţeaua Palatelor şi Cluburilor Copiilor, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene, precum şi prin alte canale de mediatizare specializate, dar şi prin reţele de socializare, potrivit organizatorilor.

Este un festival de suflet, în primul rând, şi am să fiu acolo cât timp o să pot“, a afirmat Adrian Ordean.

Copiii talentaţi ar trebui promovaţi de casele de discuri din România, consideră el.

Festivalurile pentru copii sunt extraordinar de importante. Acolo (la Sibiu – n.r.) am văzut copii extraordinar de talentaţi. Din păcate, încă nu ştim să îi luăm de acolo, să-i aducem la studio sau să le pregătim un parcurs mai serios. Poate că nici nu au compozitorii resurse financiare, dar mă gândeam totuşi la casele producătoare de discuri, casele care se ocupă de artişti, poate ar trebui să fie mai atente şi ar descoperi că avem nişte copii extraordinari, iar festivalul de la Sibiu este un exemplu cu ‘E’ mare, pentru că este un festival extraordinar de bun, curat, cu un număr mare de concurenţi. Nu am găsit niciun încruntat sau niciun supărat pe la festivalul acesta, aşa că e de bine“, a mai spus muzicianul.

Cetăţean de onoare al judeţului, Adrian Ordean spune că Sibiul rămâne oraşul său de suflet.

“Eu iubesc Sibiul foarte mult, chiar dacă, din păcate, nu mai am nicio persoană foarte apropiată acolo, mai am doar câteva rude, mai am nişte prieteni. Sibiul rămâne pentru mine Sibiu, este oraşul meu, unde am copilărit acolo şi unde am început muzica”, a mărturisit Adrian Ordean.

Compozitor şi chitarist, Adrian Ordean (care a făcut parte din Roşu şi Negru, Compact, Schimbul 3, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean) s-a născut la Sibiu, în 10 martie 1955.

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *