EDITORIAL: “Doamna, astăzi împlinim un an de la ultima zi fără mască!”

Vorbele acestea au fost spuse astăzi, de dimineaţă, de un elev din ciclul primar de la o şcoală sibiană. Sincer, am uitat. Am uitat de când purtăm mască, de când avem restricţii şi, mai ales, de când ura ne atacă din toate părţile. Am uitat că a existat viaţă şi înainte de pandemie. Aşa că astăzi, am răsfoit cu fetele mele, poze “vechi” ante-pandemice. Am avut cu toţii un an greu, un an stresant şi pentru unii chiar îndurerat. Lupta cu coronavirusul nu s-a terminat şi se pare că mai avem de aşteptat cel puţin încă un an până viaţa să reintre în “normalul” dinainte.

Publicitate

Vorbele copilului marchează şi o aniversare. Nu a tristeţii, ci a speranţei. Pentru că nu împlinim un an de când purtăm mască, ci un an de la ultima zi fără mască. Speranţa din aceste vorbe trebuie să fie un imbold pentru mulţi. Mai ales în aceste zile, când, din nou, Sibiul este în centrul atenţiei ţării, de data asta cu activitatea medicală din Spitalul Judeţean Sibiu.

Un an de pandemie la Sibiu a pus mult stres pe populaţie, dar şi pe cadrele medicale. Şi după ce luni de zile, ziarele şi cetăţenii se întreceau în a lăuda “eroii” din spitale, contra-curentul anarhic a prins glas, luni, printr-un articol de presă, care a desfiinţat eroii şi i-a transformat în călăi. Când acuzi cadrele medicale de omor şi chiar de omor în masă este o blasfemie, dacă medicina ar fi o religie. Dar medicina este o ştiinţă, încă perfectibilă şi pe care oamenii o aplică după propriile puteri. Cine visează că toţi doctorii şi asistentele din spitale sunt ca în filme şi că pacienţii nu mor niciodată, fiind mereu salvaţi ca pentru un final fericit dintr-un film american, se înşeală. Realitatea este mult mai dură şi mai crudă. Iar în pandemie morţii sunt mai mulţi. Pentru că medicii nu fac miracole. Ei aplică tratamente şi medicaţii stabilite la nivel mondial. Ţine şi de puterea pacientului de a supravieţui. Acuzele aduse, luni, medicilor de o asistentă anonimă m-au dezgustat. Şi am făcut tot posibilul să contracarez acest derapaj, inclusiv jurnalistic. Dar răul a fost deja făcut. Pentru că este uşor ca un nebun să arunce o piatră în lac şi zece înţelepţi să se chinuie să o scoată.

Un copil a văzut de dimineaţă în toată această mare de întuneric, lumina. A văzut speranţa acelei ultime zile, care poate deveni, cândva, o nouă primă zi. Ar fi bine ca şi noi adulţii să ne îndreptăm minţile spre lumină, pentru că spre întuneric este foarte uşor să apleci urechea. În vremuri grele, trebuie să fim solidari!

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *