spot_img
5.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Stratul de zăpadă din Păltiniș se apropie de maximul istoric. Sezonul de schi se prelungește

Știri din Județ

Publicitate

Stratul de zăpadă măsoară vineri 112 centimetri în staţiunea Păltiniş din Munţii Cindrel, ceea ce se apropie de maximul istoric de 113 centimetri cât a fost măsurat la staţia meteo de aici, spre bucuria proprietarilor complexului de pârtii, unde turiştii se bucură de schiul de primăvară, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Andy Fazekas, unul din cei doi iniţiatori ai proiectului „Arena Platoş Păltiniş”, un resort de mai multe pârtii amenajate.

În România a dispărut cultura schiului de primăvară. A fost aşa ceva, a existat acum 30-40 de ani, până de 1 mai toată lumea mergea la schi şi ţin minte când eram copil, tot timpul 1 mai ni-l petreceam pe (vârful n.r.) Bătrâna, pe Găujoara. Asta am dori să reînviem, plăcerea schiatului şi primăvara. (…) Cei care vin acum, parcă se vede în ochii lor bucuria de a trăi în sfârşit iarna. Aşa o zăpadă nu am văzut sus, de când am deschis Arena Platoş. Este incredibil cât este de mare este zăpada. Este de vis!”, a spus Andy Fazekas.

Dacă în alţi ani, înainte de pandemie, mulţi turişti renunţau la schi şi snowboard în luna martie preferând să facă altceva, acum mulţi români continuă să prefere să iasă în aer liber, la munte, pentru a se bucura de aerul curat şi să facă mişcare.

Am mai avut ani în care în martie am avut cele mai bune pârtii din tot sezonul şi a trebuit să închidem că nu venea lumea şi mergeam în minus. Acum lumea vine şi din prisma faptului că nu prea mai ai ce să mai faci. Şi totuşi vii la munte, chiar dacă nu schiezi, faci o plimbare cu sania, te plimbi pe jos, eşti la munte, nu eşti închis„, explică Andy Fazekas.

Cei de la Arena Platoş intenţionează să ţină deschise pârtiile şi instalaţiile din Păltiniş cel puţin până în luna aprilie, când este Paştele catolic, însă dacă va exista zăpadă şi cerere, este posibil chiar şi mai mult să se poată schia aici.

Noi vrem foarte mult să ţinem deschis şi de Paştele catolic, iar dacă vremea şi zăpada ţin, noi prelungim până în momentul în care nu mai avem zăpadă sau avem zăpadă multă, dar nu mai vine nimeni pentru că toată lumea e cu gândul la grătare„, a precizat Andy Fazekas.

Arena Platoş este cel mai mare complex de pârtii din judeţul Sibiu şi reprezintă cea mai mare investiţie din ultimii zece ani din staţiunea Păltiniş, pentru practicarea sporturilor, în special cele de iarnă.

Andy Fazekas a fost de 12 ori campion naţional la snowboard. El a început în anul 1986 să practice acest sport, iar prima placă şi-a construit-o cu mâinile sale.

Sursa foto: Facebook (Arena Platos Păltiniș)

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului