spot_img
11.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

„AICI” – despre geografii ale libertății, în cel mai recent performance în premieră la TNRS

Știri din Județ

Publicitate

7 tineri talentați explorează sensurile libertății alături de artistul Motanu’ în cea mai recentă premieră în parteneriat cu TNRS, „AICI”. Sâmbătă, 17 iulie 2021, a avut loc premiera performance-ului coordonat de Bobi Pricop, cu muzica semnată AFO, în cadrul proiectului european „LIBERTY”, urmând ca în 29 august 2021 să fie prezentat în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Beneficiarii direcți ai proiectului, tineri între 13 și 24 ani, mulți dintre ei din zone defavorizate, au avut parte de ceea ce înseamnă miracolul sibian, într-unul dintre numeroasele proiecte europene în care TNRS este partener. Atelierele creative și performance-ul au fost coordonate de importanți profesioniști din domeniile teatru, muzică, coregrafie, arte plastice și artă vizuală, iar condițiile de realizare a performance-ului au fost unele profesioniste. Naționalul sibian a pus la dispoziție aparatura de specialitate și, nu în ultimul rând, o sală profesionistă de teatru – Sala „Eugenio Barba”. Pe una dintre cele mai bine dotate săli de teatru din țară s-au situat pe același palier tineri amatori, iubitori de teatru și mari profesioniști ai scenei, care au montat pe această scenă în cadrul FITS, precum Silviu Purcărete, Eugenio Barba etc.” – Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS

Fără a dori să fim sentențioși, credem că tinerii din ziua de azi au anumite tipare în care gândesc și se exprimă artistic și, cu toate că vorbim de una din cele mai libere generații din istoria recentă, unele rețineri în a exprima problemele reale cu care se confruntă. Majoritatea tinerilor au venit cu o idee deja formată despre ce înseamnă teatrul, dansul sau literatura și destul de convinși că ceea ce înțelegem în general prin artă e mai mult o convenție prin care se pot exprima, decât un mod de a-și căuta zonele cât mai puternice prin explorarea sinelui. Am plecat de la ideea de libertate, încercând să vedem ce înseamnă astăzi pentru adolescenți libertatea, care sunt condiționările materiale și ideatice care le conturează imaginea asupra lumii și care este raportul lor cu ceea ce se întâmplă în societate în zilele noastre.” – Bobi Pricop, coordonator performance

AICI
Performance coordonat de Bobi Pricop
Cu: Motanu’
Și: Maria Emilia Prundaru, Alexia Marcu, Cezara Borger, Irene Drăgușin, Miruna Sinos, Andrei Toma
Muzica: AFO
Coregrafia: Simona Dabija
Dramaturgia: Kali Ágnes și Ștefan Baghiu
Artă plastică: Alexandru Cînean
Personal branding: Amalia Precup
Artist digital: Luogo Comune (Italia)
Video: Alexandru Condurache
Manageri proiect: Claudia Maior și Andrada Cazan

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este implicat în proiectul „LIBERTY”, finanțat prin Programul Europa Creativă, alături de organizații culturale precum: Explora – Roma (Italia), CESIE – Palermo (Italia), Hamburg Altonale – Hamburg (Germania), ArtReach –Leicester (Marea Britanie), Centre for Youth Culture-Pionirski Dom – Ljubljana (Slovenia), Trafo House of Contemporary Arts – Budapesta (Ungaria), Aalborg Karneval – Aalborg (Danemarca), Centre E8 – Belgrad (Serbia), CNC Danse – Nathalie Cornille Company – Wambechies (Franța), European Educational Exchanges – Youth for Understanding – Bruxelles (Belgia), Den Selvejende Institution Swinging Europe – Herning (Danemarca), în perioada 2019- 2023.

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu este lider la nivel național ca număr de proiecte europene la activ, din 2014 până în prezent, poziție certificată de Biroul Europa Creativă România, Unitatea de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, cu ocazia webinar-ului „Europa Creativă: bune practici de cooperare în artele spectacolului”, desfășurat în data de 6 octombrie 2020. „Be SpectACTive!” (2 ediții), „Poetic Invasion of the Cities”, „Power of Diversity – The Crossing Lines”, „Voices of Solidarity”, „Liberty. A New European Generation” și „People Power Partnership” sunt proiectele în care Naționalul sibian a înregistrat titulatura de partener.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda