spot_img
10.4 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
spot_img

Șoferii băuți fac ravagii pe drumurile județului Sibiu. Lovesc alte mașini și circulă cu viteze peste limita legală

Știri din Județ

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 17 iulie, în jurul orei 05:30, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 22 de ani a condus un autoturism pe strada Avram Iancu și, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism staționat, pe care l-a proiectat în alt autoturism parcat în fața acestuia. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că medieșeanul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 17 iulie, în jurul orei 19:30, pe DN 7, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto care se deplasa cu viteză peste limita legală, 111 km/h în zonă cu limitare la 70 km/h. Autoturismul a fost oprit, iat conducătorul auto identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în municipiul București.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La aceeași dată, în jurul orei 22:30, în municipiul Mediaș, a fost depistat un alt tânăr, localnic în vârstă de 24 de ani, care conducea un autoturism pe strada Axente Sever fără a deține acest drept.
Și în acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 1 din Codul Penal.

La data de 18 iulie, în jurul orei 03:00, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un cetățean străin, în vârstă de 33 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 18 iulie, în jurul orei 19:30, pe DN 1, în afara localității Cristian, șoferul unui microbuz transport marfă a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara carosabilului, moment în care compartimentul motor a luat foc.
Incendiul a fost stins de către pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Polițiștii Postului de Poliție Cristian au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Alba, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
În urma cerecetărilor efectuate de către polițiști cu privire la autoutilitara condusă, s-a constatat că bărbatul ar fi sustras microbuzul din incinta unei ferme al cărei angajat era, situate în extravilanul localității Săcel, jud. Sibiu.
În cauză, la nivelul Postului de Poliție Cristian, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, furt și distrugere.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș