Zilele acestea politichia sibiană are parte de o nouă fabulă politică în timp real. Pe mulţi nu interesează, dar sunt destui amatori de senzaţii tari date de bârfa politică locală, adesea transformată în declaraţiuni pe scena numită Facebook sau măcar la o bere în grupul de prieteni adulatori.
Şi cum scriitorului îi şade bine cu tâlcul, am gândit că ceea ce se petrece acum pe strada cu flori este demn de o fabulă. Şi ca orice fabulă, adevărul stă bine chitit între rânduri.
Gândacul este personajul surpriză. Mereu prezent, călcat în picioare, dar care ţine zâmbetul pe buze orice ar fi. Poziţia ghiocel îi este specifică ani la rând, doar-doar s-ar căpătui şi el. Şi mai marile vieţuitoare politice apreciază astfel de specimene din ogradă şi îl ţin aproape, chiar îl propulsează. Închid ochii la rahatul mâncat de gândac ani la rând şi la rahaturile pe care le face – că doar preşul partidului este mare şi multe se pot mătura sub el. Dar gândacul munceşte… pentru propria imagine şi prea-mărire. Şi când găseşte un dos de animal politic mai forţos, schimbă rapid tactica. Acum gândacul se vrea şef.
Dar ce te faci, dacă în cale îţi stă vulpea. Şireată şi mereu atrăgătoare, vulpea ştie să ţină sub control ograda şi stăpânii. Este mereu în cercurile puterii şi adulmecă de la distanţă oportunităţile de promovare. Dacă apare un duşman, vulpea cea vicleană îl atacă. Dacă nu reuşeşte să îi înfigă gheara în gât, îl ia sub aripa ei. Pe principiul: ţineţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Vulpea a fost atrasă acum ceva vreme într-o falsă dispută cu veveriţa. Nu ştiau care e mai tare din ogradă, care are supuşi mai mulţi. Acum, spune târgul că s-au împăcat. Şi când totul părea perfect, hop şi gândacul scos la înaintare de o jigodie ceva mai mare, din depărtare.
Cine ar fi crezut că, brusc gândacul se visează împărat peste ogradă? Deja aruncă promisiuni la fiecare dintre animale, doar-doar îl vor alege ăl-mai-mare dintre lighioane. Ce uită gândacul este că mai duce în spinare ceva dosare… Unul mai anume, se spune, când era gândacul mic şi-a fost şef peste grăunţe a dat toate boabele europene la furnica Neagră, pe o casă…. mititică, dar cochetă şi centrală, colo sus pe măgură – asta da căpătuială! Ei, de atunci, gândacul a sărit caimacul şi s-a mai căpătuit cu o vilă măricică să încapă a lui burtică! Cică şi aceea adusă ca ofrandă pentru vorba pusă.
Şi uite aşa, ne minunăm ce mai luptă, ce mai zarvă, cum gândacul începe-aruncă cu gunoi în lumea toată. Dar nici vulpea nu e proastă şi se face că îl lasă, până-n ziua de socoată când prevăd că pe el calcă. Iar noi stăm ca spectatori, şi gândim aşa deodată: ce ogradă aşa bogată, de se bate lumea toată să conducă lighionimea, în timp ce noi prostimea, muncim ziua lungă toată pe o boabă degerată. Iară ei, acolo sus, în ograda lor bogată, împart boabele de aur unora puşi pe ciordeală.
Am zis!
