spot_img
8.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Gala AIOS 2021: Dirijorului Gabriel Bebeșelea îi va fi înmânată Distincţia de Ambasador onorific al Sibiului

Știri din Județ

Publicitate

Marți, 27 iulie 2021, începând cu ora 17:30, în grădina imobilului din Piața Mică nr. 22 (Casa Căsătoriilor), în cadrul evenimentului Gala AIOS, dirijorului internațional Gabriel Bebeșelea îi va fi înmânată Distincţia de Ambasador onorific al Sibiului de către d-na. Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu, la ora 18:00.


Din cauza restricțiilor pandemice și a timpului necesar completării formularelor de acces, avem rugămintea de a vă prezenta la eveniment cu cel puțin 15 minute înainte de orele 18:00.

Gabriel Bebeșelea este noul Ambasador onorific al Sibiului


Plecat din Sibiu imediat după terminarea liceului, Gabriel Bebeșelea este acum unul dintre marii dirijori români căutați de cele mai bune orchestre ale lumii. Nu și-a uitat niciodată orașul natal, întorcându-se aici ori de câte ori are ocazia. În urmă cu doar câteva zile, a adus în fața publicului sibian, în primă audiție modernă, uvertura operei La foresta d’Hermanstad, compusă de către Valentino Fioravanti în 1812 și descoperită chiar de Gabriel Bebeșelea, la Milano, după îndelungi cercetări. Aceasta este modalitatea dl. Bebeșelea de a-și arăta recunoștința față de Sibiu.


Dorim și noi să ne arătăm recunoștința față de dl. Gabriel Bebeșelea, dirijor internațional, pentru că este un adevărat ambasador al Sibiului peste hotare.
Vă invităm și pe dvs. să îi mulțumim împreună


Gala AIOS se organizează anual începând din 2013, atunci când dl. Klaus Iohannis a înmânat distincția fostului consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach. Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu a mai desemnat în trecut titlul de „Ambasadori ai Sibiului” și jurnalistului Emil Hurezeanu, artiștilor Lia și Dan Perjovschi, omului de afaceri Mircea Bulboacă, directoarei Centrului de Îngrijiri Paleative Hospice „Dr. Carl Wolff”, dnei. Ortrun Rhein și Mariei Moga, doamna care a adus cartea la Sibiu. Acest eveniment este susținut și cofinanțat de către Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.



Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), inițiatoarea proiectului Gala AIOS prin care se oferă anual distincția de Ambasador al Sibiului, funcționează din anul 2010 și și-a propus să devină continuitoarea asociației cu același nume, înființată în anul 1879. Atunci, mai mulţi oameni de afaceri și intelectuali ai Sibiului, cu toţii parte a elitei locale, înfiinţează „Societatea pentru Înfrumuseţarea Oraşului”. Scopul acestei Societăţi era de a ajuta administraţia prin proiectele sale, prin lobby-ul său, prin finanţele sale. Din cadrul AIOS fac pare oameni de afaceri, cercetători, profesori, avocaţi, politicieni, jurnalişti, arhitecți ş.a.

Despre Gabriel Bebeșelea: www.gabrielbebeselea.com

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor