12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

TÂRGUL OLARILOR 2021: Premii de excelență oferite olarilor și meșterilor

Știri din Județ



Sibieni și turiști s-au târguit în acest week-end în Piaţa Mare a oraşului, căci luna septembrie ne aduce, de peste o jumătate de secol, mult așteptatul TÂRG al OLARILOR. În zilele de 4 şi 5 septembrie 2021, meșteri din toate colțurile ţării, dar și din străinătate au adus, la Sibiu, oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, vaze şi obiecte decorative, pentru cea de-a 55-a ediție a „Târgului Olarilor”. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Timp de două zile, Piața Mare a redevenit loc de târg, grație olarilor și meșterilor ceramiști participanți la cel mai longeviv eveniment cultural din Sibiu: „Târgul Olarilor”. Din Horezu, Vlădeşti (Vâlcea), Oboga, Româna, Vădastra și Slatina (Olt), Săcel, Vama, Baia Mare (Maramureş), Rădăuţi (Suceava), Obârşa (Hunedoara), Corund și Miercurea Ciuc (Harghita), Sfântu Gheorghe (Covasna), Vadu Crișului și Leheceni (Bihor), Botoșani, Târnăvița (Arad), Timiș, Mehedinți, Teleorman, Braniștea (Galați), Curtea de Argeș (Argeș) au sosit meșterii lutului. Au îmbiat cumpărătorii cu o gamă largă de produse utilitare și decorative: oale, ulcele, blide, căni, instrumente muzicale, vaze, pentru toate gusturile şi toate buzunarele.
Din oferta acestei ediții nu au lipsit nici activităţile practice: cei mici şi cei mari, deopotrivă, au urmărit demonstrațiile la roata olarului ale meșterului Ion Rătezeanu din Găleşoaia, iar copiii au cunoscut bucuria de a-şi încerca îndemânarea la roata olarilor: Csaba Balint – Atelierul Scout Nocrich, Ionuţ Bîscu din Horezu, Mihaela Pleşea din Braniştea.




Şi în acest an, juriul de specialitate al manifestării, format din prof. dr. Ilie Moise, dr. Mirela Crețu- director Direcția Muzee Pavilionare şi Managementul Patrimoniului în cadrul CNM ASTRA Sibiu şi Olga Popa, muzeograf Muzeul ASTRA, a urmărit cu deosebit interes obiectele din lut expuse spre vânzare. Astfel, au fost acordate premii pe diverse secţiuni, în semn de recunoaștere a aportului olarilor care, de zeci de ani, contribuie la dezvoltarea Târgului de la Sibiu, precum şi a meșterilor care au inovat prin creativitate şi design.

PREMII Târgul Olarilor 2021

PREMIUL DE EXCELENŢĂ AL JURIULUI
• SITAR ANGELA și DANIEL, Baia Mare, jud. Maramureş
• RĂTEZEANU ION, Târgu Jiu, jud. Gorj
• PÁLL LÁJOS, Corund, jud. Harghita
• PÁLL ÁRPÁD, Corund, jud. Harghita
• MÁTHÉ DENES şi CAROLINA, Corund, jud. Harghita
• MOLNOS JOZSEF şi JULIANNA, Corund, jud. Harghita
• Fam. POPA CONSTANTIN și GEROGETA, MANEA MARIA, Horezu, jud. Vâlcea
• MISCHIU CONSTANTIN, Horezu, jud. Vâlcea
• BÎSCU IONUȚ IULIAN, Horezu, jud. Vâlcea
• PLEȘEA MIHAELA, Braniștea, jud. Galați
• FORRO ISTVAN ȘI AGASTON MARIA, Hódmezővásárhely, Csongrad, Ungaria

PREMIUL PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ISTORICE
• MITROI NICOLETA şi ION, Măldăieni, jud. Teleorman
• COCOCI IONEL, Vădastra, jud. Olt
• TRUȚĂ GEORGE LUCIAN, Slatina, jud Olt

PREMIUL PENTRU REVITALIZAREA MEŞTEŞUGULUI TRADIŢIONAL
• BALINT CSABA, Miercurea Ciuc, jud. Harghita
• ATELIERUL DE OLĂRIT SCOUT NOCRICH, Nocrich, jud. Sibiu

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE
• LÁSZLO ZSOLT, Cârța, jud. Harghita
• VITOS LASZLO și VICTORIA, Miercurea Ciuc, jud. Harghita

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE ŞI DECORATIVE
• MATHE K. ARPAD ŞI IMOLA, Corund, jud. Harghita
• BOCȘE CRIȘAN RAUL, Leheceni, jud. Bihor
• PARLUI VITALIE și VICTORIA, Chișinău, Republica Moldova

PREMIUL PENTRU CERAMICA FIGURATIVĂ
• IONESCU DANIEL, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
• DUMITRU FLORIN, Târgovişte, jud. Dâmboviţa
• SAVA NICOLAE, Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud
• URSU MOCAN ANDREI, Curtici, jud. Arad
• AURELIA MARIANA ŞERBAN şi CRISTIAN DUMITRESCU, Bucureşti
• ASOCIAȚIA „TONAL” SIBIU

PREMIUL PENTRU ADAPTAREA FORMEI ȘI DECORULUI LA IMAGINEA MODERNĂ A CERAMICII
• TOTH TÓTH ILONA şi JÓZSEF, Zoltan, jud. Covasna

PREMIUL PENTRU FOLOSIREA TEHNICILOR TRADIŢIONALE ÎN INOVAREA CERAMICII
• BLEDEA ADRIANA, Baia Mare, jud. Maramureş

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII MODERNE
• KOPACZ LEVENTE, Miercurea Ciuc, Harghita


Organizator: Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu
Partener: Muzeul ASTRA
„Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri