3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

JUDEȚUL SIBIU: Dosare penale pentru trei șoferi, după ce au consumat droguri sau alcool

Știri din Județ

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 10 septembrie, în jurul orei 07:30, pe strada Brateiului din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit un autoturism și au testat conducătorul auto cu aparatul Drugtest. Întrucât rezultatul a fost pozitiv la substanța Metamphetamină, tânărul în vârstă de 20 de ani, din jud. Mureș, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței în organism. Având în vedere cele constatate, polițiștii medieșeni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La aceeași dată, în jurul orei 19:30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mirăslău de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Alba. În urma verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În seara zilei de 11 septembrie, în jurul orei 19:30, pe strada Siretului din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un conducător auto a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în vârstă de 58 de ani, domiciliat în orașul Cisnădie, a fost însoțit la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș