7.9 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Internatul Liceului Independența va fi reabilitat

Știri din Județ

Internatul Liceului Independența de pe strada Gladiolelor va fi complet reabilitat. Primăria Sibiu a contractat lucrările, o investiție în valoare de 5,5 milioane de lei finanțată din fonduri europene.

“La Liceul Independența am investit în ultimii 6 ani peste 2 milioane de lei pentru lucrări de investiții și reparații, dintre care cele mai importante au fost reabilitarea atelierului școală și schimbarea tâmplăriei. Prin reabilitarea internatului acestui liceu tehnic îmbunătățim condițiile de cazare pentru elevi, inclusiv pentru cei care urmează cursurile în sistem de învățământ dual. Capacitatea de cazare a internatului va fi de aproximativ 120 locuri” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru execuția lucrărilor cu firma SC NV Const SRL în urma unei proceduri de achiziție în cadrul căreia au fost depuse 6 oferte.

Reabilitarea internatului va crește calitatea spațiului prin:

• Reabilitarea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de gaz.
• Recompartimentări interioare: una din trei camere va fi transformată în baie și hol, deservind două camere de cazare.
• Refacerea zugrăvelilor și vopsitoriilor interioare
• Izolarea termică a întregii clădiri, inclusiv a podului
• Acoperișul va fi înlocuit în întregime, iar partea de lemn se va ignifuga pentru creșterea securității la incendiu.
• Sistemul de colectare a apelor pluviale va fi modernizat prin instalarea de jgheaburi și burlane noi
• Trotuarul din jurul clădirii se va reface

Clădirea va fi complet modernizată în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Acesta este un proiect care va fi realizat cu finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 : Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, obiectivul – creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri