8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Primarul Sibiului a primit vizita noului ambasador al Germaniei în România

Știri din Județ

Primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor, a primit astăzi vizita noului ambasador al Germaniei în România, ES domnul Peer Gebauer.

Este pentru prima dată când Excelența Sa se află la Sibiu în această calitate oficială și ne bucurăm de faptul că orașul nostru este printre primele pe care le vizitează în România. Sibiul are puternice conexiuni cu Germania, atât culturale și turistice, cât și economice, prin colaborarea cu Camera de Comerț Româno-Germană din capitală, dar și prin Clubul Oamenilor de Afaceri Germani Sibiu. Vizita de astăzi a fost un prilej de a consolida, extinde și diversifica multiplele legături pe care orașul nostru le are cu industria germană, atât de bine reprezentată la Sibiu”, a spus primarul orașului, doamna Astrid Fodor, cu această ocazie.



Noul ambasador al Germaniei la Bucureşti a preluat mandatul în această vară de la ES Cord Meier- Klodt, cel care înainte de finalizarea mandatului în România s-a aflat personal în orașul nostru, pentru a își lua rămas-bun de la primarul Sibiului.

ES, dl. Peer Gebauer, este născut în 1971 la Stuttgart și are un doctorat în drept, la Universitatea din Tübingen. A ocupat diverse funcții în cadrul Ministerului German al Afacerilor Externe, iar în perioada 2019-2021 a fost director al Direcției Afaceri Globale, Africa subsahariană, fiind responsabil de politica de dezvoltare și de politica externă privind migrația.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș