USR Sibiu transmite următorul comunicat de presă:
Pentru înființarea Zonei Metropolitane Sibiu, USR a decis să meargă mai departe cu propriul proiect de înființare și dezvoltare , care însă trebuie să fie aliniat atât valorilor partidului nostru, cât și nevoilor din comunitate.
În urma stabilirii de către Biroul Local Sibiu și Biroul Județean Sibiu a direcției de implementare și a unui calendar pentru acest proiect, invităm la dialog si analiză societatea civilă, mediul de afaceri și celelalte părți interesate din Sibiu și localitățile care pot face parte din acest proiect complex și cu impact pe termen lung.
“În primă fază, vom organiza o dezbatere publică la finalul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie 2022, în funcție de posibilitățile limitate de situația Covid19. Ulterior, vor urma și ale dezbateri, inclusiv pe viitorul statut, pentru a definitiva forma acestuia”, a precizat Emil Ciotlos, președintele organizației municipale USR Sibiu
În paralel, USR va susține înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară TRANSPORT METROPOLITAN Sibiu.
“Vedem necesar acest proiect, ca fiind unul pilot pentru regiunea noastră. Din el vom învăța multe lecții, pe care le vom putea utiliza în proiectul final Zona Metropolitană Sibiu. Totodată, acest proiect asigură satisfacerea, relativ rapidă, a unei nevoi de bază a tuturor comunităților care vor face parte din Zona Metropolitană Sibiu” a mai precizat Emil Ciotlos.