1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

PSD Sibiu: Proiect de lege pentru copiii care se întorc în țară din Diaspora (CP)

Știri din Județ

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu transmite următorul comunicat de presă:

„Ieri, am avut onoarea să fiu votat vicepreședinte al Comisiei pentru Comunitățile de Români din Afara Granițelor Țării, din Camera Deputaților. M-a bucurat faptul că am primit încrederea și votul tuturor membrilor Comisiei, de la toate partidele, pentru această funcție.

În cadrul aceleiași ședințe, alături de colegii mei, în calitate de coinițiator, am dezbătut un proiect pentru completarea Legii educației naționale care să vină în sprijinul elevilor anterior școlarizați în străinătate, pentru a se integra în sistemul de învățământ din România prin înființarea unor grupe de acomodare pentru aceștia. Sistemul de integrare va avea în componență, în mod obligatoriu, un modul de consiliere psiho-pedagogică. Asemenea sisteme funcționează în multe state, câteva exemple fiind Franța, Canada, Luxemburg.

În ultima perioadă, avem un număr semnificativ de români care s-au întors în țară, din diferite motive, iar procesul de integrare a copiilor în sistemul nostru de învățământ și în societate se dovedește a fi dificil. Nou-veniții au probleme de adaptare inclusiv din cauza barierei de limbă. Există copii care au ajuns în pragul depresiei, trecând de la statutul de premianți ai clasei, la situația de a nu face față provocărilor de la cursuri, din cauza nivelului scăzut de cunoaștere a limbii române.

Statul român are obligația de a asigura integrarea sau reintegrarea acestor copii în sistemul de învățământ.

Mă bucură faptul că, în probleme atât de importante și de delicate, toți membrii Comisiei, indiferent de coloratura politică, au pus pe primul loc interesul copilului. Acest proiect a fost agreat și asumat în unanimitate. Vom insista ca acest proiect să treacă și de celelalte comisii cât mai repede și, în final, de votul plenului Camerei Deputaților.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri