Greenarium, o afacere creată de un actor al Teatrului „Gong” din Sibiu, a reușit să îi convingă pe investitorii de la Imperiul Leilor să cumpere acțiuni în companie.
Împreună cu soția sa Raluca, Anton Balin au o mică afacere pe Calea Dumbrăvii din Sibiu. Aceștia creează greenarii, terarii cu plante și multe alte lucruri inedite, din sticlă. Au pornit afacerea cu doar 3000 de euro iar treptat, clienții au început să vină.
Materialele din sticlă, folosite în atelierul Greenarium sunt procurate de la geamurile caselor din Sibiu. Orice bucată de sticlă veche este recondiționată și folosită în produsele handmade. Totul se lucrează manual, prin tehnica de vitralii Tiffany.
Oferta unui investitor de la Imperiul Leilor a fost de 50.000 de euro pentru 49% din afacere, cu certitudinea că după recuperarea investiției, procentul din companie deținut de investitor să fie coborât la 20%.