19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

170 000 de lei obținuți din sponsorizări au fost redirecționați către Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

Știri din Județ

Proiecte în valoare de 170.000 lei sprijinite de Asociația Împreună pentru Sănătate

170.000 de lei obținuți din sponsorizări de către Asociația <Împreună pentru Sănătate> de la mai mulți agenți economici din mediul privat au fost direcționați în ultimele luni către mai multe investiții necesare pentru modernizarea și sprijinirea activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Banii au fost utilizați pentru mai multe proiecte după cum urmează:

  • 65.000 lei pentru amenajarea și modernizarea unui spațiu în vederea amplasării unui computer tomograf;
  • 65.000 de lei pentru achiziționarea caserolelor pentru mâncarea pacienților în ultimele 7 luni;
  • 30.000 de lei pentru dotarea Laboratorului de Analize medicale al spitalului cu un container modular pentru recoltarea probelor testelor RT-PCR;
  • 10.000 lei dotarea cabinetului de ortopedie din policlinica spitalului cu o canapea pentru consultații;

Din suma menționată, 100.000 de lei au fost asigurați de către C&A România iar restul banilor au fost primiți de la Electro Con Sibiu, Sigemo, Trans Agape și Expertarom. 

Nimic din ceea ce facem prin asociație nu ar fi posibil fără sprijinul sponsorilor. Meritul principal este al lor și le mulțumesc tuturor pentru disponibilitatea de a sprijini dezvoltarea serviciilor de sănătate din județul Sibiu. Pe această cale, le transmit tuturor Paști cu bucurie și realizări și sunt convins că vor rămâne alături de noi  în continuare”, a declarat Ec. Cornel Benchea, președintele Asociației Împreună pentru Sănătate.

Spitalul este o parte a comunității iar o comunitate puternică este dată și de calitatea serviciilor medicale. Modernizarea serviciilor de sănătate și crearea unui climat de performanță sunt obiectivele noastre și suntem norocoși să avem alături de noi Asociația Împreună pentru Sănătate” și numeroșii sponsori atrași de aceasta, care ne ajută și completează demersurile și investițiile pe care le facem cu sprijinul autorităților. Mulțumim tuturor”, a declarat Dr. Daniel Chelcea, managerul SCJU Sibiu.

  Date suplimentare:

Asociația <Împreună pentru Sănătate> a fost înființată în anul 2021 și are drept scop atragerea de fonduri bănești și bunuri materiale în vederea susținerii activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru îmbunătățirea și facilitarea procesului de dezvoltare a serviciilor medicale acordate populației.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc