spot_img
9 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

PNL Sibiu: Investițiile îmbunătățesc viața locuitorilor din Avrig (CP)

Știri din Județ

Publicitate

PNL Sibiu transmite următorul comunicat de presă:

La Avrig, primarul PNL Adrian David și echipa luipromovează investițiile care produc efecte în comunitatea locală și care îmbunătățesc viața oamenilor din Avrig și din localitățile aparținătoare pe termen lung. Avrigul a progresat în ultimii ani și va progresa în continuare, tocmai datorită acestor investiții și, implicit, a angajamentului administrației față de interesul public.

„Adrian David este unul dintre colegii (deloc puțini în județul Sibiu!) a cărui pasiune se vede în fiecare demers local. Și care, din fericire, este molipsitoare!” a declarat președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, cu ocazia unei vizite la Primăria Avrig.

 

Investiții performante în educație

Infrastructura educațională a fost și este o prioritate în orașul de la poalele Făgărașilor. Anul trecut au fost demarate proiecte pe fonduri europene pentru dotarea unităților de învățământ cu tehnologia IT necesară pentru a le transforma în școli SMART, iar la ora actuală, este în constructie o grădiniță cu 3 grupe în Cartierul Sticla și o creșă cu 70 de locuri, în curtea Școlii Gimnaziale din Avrig; de asemenea, este semnat contractul de execuție pentru reabilitarea școlii gimnaziale, grădiniței și sălii de sport din localitatea Mârșa. 

“Educația este, pentru noi, prioritate maximă și am început deja proiecte de anvegură pentru digitalizarea procesului educațional și pentru a crea infrastructura pentru școli SMART în UAT Avrig. 

Deoarece în Unitatea Administrativ Teritorială Avrig lipsea infrastructura de educație antepreșcolară, am demarat un proiect care presupune construirea unei creșe moderne, cu funcțiuni bine definite, care să vină în sprijinul procesului instructiv-educativ. Noua creșă va fi dotată cu echipamente și mobilier nou, adaptate nevoilor celor mici. Copiii vor beneficia de servicii complexe de îngrijire, supraveghere și educație timpurie. 

Prima creșă din Avrig va fi construită atât din fonduri europene cât și cu bani din bugetul local iar construcția va avea un regim de înălțime D+P, cu o suprafață construită de 695 mp. Valoarea totală a investiției depășește 8 milioane de lei, investiția fiind realizată cu 2,5 milioane de lei din fonduri europene și aproape 6 din bugetul local. Termenul de finalizare a lucrărilor este iulie 2023.

În ceea ce privește noua grădiniță, lucrările sunt foarte avansate, construcția urmând să fie finalizată în toamna acestui an. Printr-un acord de parteneriat încheiat între Ministerul Educației Naționale, în calitate de lider și Orașul Avrig, în calitate de partener, preșcolarii avrigeni vor beneficia de o grădiniță cu program normal, cu 3 săli de grupă, în curtea Grădiniței nr. 3 din Avrig. Valoarea investiției este de peste 2 milioane de lei – valoare eligibilă – din care 1.658.113 lei este valoarea cheltuielilor eligibile aferente Ministerului Educației Naționale și peste 600.000 lei este valoarea cheltuielilor eligibile aferente Orașului Avrig”, a explicat primarul Adrian David. 

Proiect integrat pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Mârșa 

Cel de-al treilea proiect realizat cu fonduri europene la Avrig, este un proiect integrat, care presupune construirea unei piste de biciclete și reabilitarea liceului din Mârșa.

“Este vorba despre un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Programul Operațional Regional, în cadrul căruia vor fi modernizate grădinița, sala de sport și clădirea în care se desfășoară cursurile primare și gimnaziale din Mârșa. În plus, se vor amenaja spațiile exterioare – alei, împrejmuiri, zone verzi, iar între Mârșa și Avrig se vor construi piste de biciclete, pe-o parte și pe alta a drumului. Proiectul a fost depus spre finanțare, de Primăria Avrig, în luna august 2018, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 -2020, pe Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. În acest sens, a fost încheiat un acord de parteneriat între Orașul Avrig, în calitate de lider si Consiliul Județean Sibiu, în calitate de partener, în vederea depunerii proiectului, cu cele două componente: reabilitarea, modernizarea şidotarea grădiniței, școlii generale și a sălii de sport din localitatea Mârșa, aferentă liderului de parteneriat, orașul Avrig și construire pistă pentru biciclete şi rigole betonate pe DJ 105G, între Avrig și Mârșa, aferentă partenerului, Consiliul Județean Sibiu. Valoarea lucrărilor se ridică la 24 milioane lei cu TVA iar termenul de finalizare este de 12 luni”, explică primarul Adrian David.

Continuă lucrările la infrastructura rutieră 

În anul 2022, administrația locală continua să investească și în infrastructura rutieră locală, modernizând drumuri, amenajând alei și căi de acces sau construind parcări.

Firma SC Geiger Transilvania SRL a început lucrările de modernizare a Străzii Prundu Mic, care presupun realizarea unei noi rețele de colectare a apelor pluviale, lucrări de asfaltare și amenajare trotuare, precum și două parcuri, parcări și spații verzi. 

“Valoarea investiției se ridică la 5.269.465 lei, cu TVA inclus. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, însă constructorul ne-a dat asigurări că, în cursul acestui an, lucrările vor fi terminate și recepționate”, mai adaugă primarul Avrigului.

Administrația locală este pregătită să aplice și să atragă fonduri pentru realizarea cât mai multor proiecte de dezvoltare. Se lucrează la întocmirea documentațiilor necesare pentru proiecte ce ar putea obține finanțare prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) și s-au depus patru proiecte pentru finanțare prin PNI (Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Este vorba despre reabilitarea Străzii Unirii din orașul Avrig, modernizarea străzilor și aleilor din localitatea Mârșa, reabilitarea Străzii Bisericii și modernizarea drumului comunal 51, care face legătura între zona turistică Valea Avrigului și Richirie Porumbacu de Sus.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor