3.1 C
Sibiu
sâmbătă, 26 noiembrie, 2022

Carpathian Mountain Fair, un real succes internațional

Știri din Județ

- Advertisement -spot_img

Primul târg din țară destinat domeniilor schiabile din România a avut loc în acest weekend la Cheile Grădiștei Resort, în județul Brașov. Carpathian Mountain Fair a reunit peste 30 de expozanți din mai multe țări europene precum și reprezentanți ai unor domenii schiabile din Slovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria. 

Alături de oaspeții străini, peste 250 de vizitatori din domeniul turismului montan din România, inclusiv reprezentanți ai complexului Arena Platoș Păltiniș, au fost prezenți la târg pentru a lua contact cu reprezentanți ai unor branduri de renume internațional în servicii și produse destinate complexurilor de agrement de iarnă. Târgul este organizat de Asociația Transportatorilor pe Cablu din România, prima asociație de acest gen constituită în țară, care își dorește să reunească sub o voce unică majoritatea resorturilor de ski din țară, în parteneriat cu Cheile Grădiștei Resort, care a fost și gazda evenimentului

„Este un prim pas important pentru dezvoltarea turismului montan din România. Contactul cu furnizori de servicii și echipamente din Europa este vital pentru a crește calitatea serviciilor pe care le oferim turiștilor pe pârtiile din România. Sper ca promisiunile autorităților să se adeverească și să vedem în curând schimbările absolut necesare pentru dezvoltarea corectă a acestui sector turistic”, spune Martin Freinademetz, din partea Arena Platoș Păltiniș.

„Târgul a fost un prilej bun pentru a ști cine este în spatele email-ului și al telefonului în momentul în care negociezi cu un furnizor de peste hotare. Acest târg a ajutat la stabilirea legăturilor dintre furnizori și beneficiari”, spune Adrian Handrau, reprezentant al complexului de ski de la Mărișel, prezent la târgul de la Cheile Grădiștei. Prin intermediul Capathian Mountain Fair, patronii complexurilor din țară au putut crea legături directe cu branduri ca Leitner, Doppelmayer, Bartholet, PistenBully sau SkiData, nume sinonime cu calitatea când vine vorba de sporturile de iarnă.

„Este o inițiativă foarte bună pentru furnizorii care nu au dezvoltată o structură de vânzări în România. Târgul ne-a arătat potențialul de dezvoltare a României. În mod sigur, toate companiile prezente la târg vor aduce în România, în viitor, cele mai inovative produse. Noi, în mod sigur, vom participa și la edițiile următoare” spune Rafal Topolski, unul dintre expozanți, venit din Polonia.

În afara târgului, expozanții și potențialii lor clienți s-au întâlnit și în cadrul mai multor evenimente informale. În prima seară a târgului, furnizorii s-au întâlnit cu membrii Asociației Transportatorilor pe Cablu la Carpathian Traditional Dinner iar vineri, acestora li s-au alăturat și oficialități preocupate de dezvoltarea domeniilor montane la Networking Cocktail Party.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veştea, primarul din Predeal, Sorin Ioan Ciobanu și secretarul de stat din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Angel Iulian Călin s-au numărat printre oficialitățile prezente la eveniment iar discuțiile au fost extrem de fructuoase. Masterplanul național pe turism are ca priorități în perioada următoare stațiunile balneo-climaterice și stațiunile de schi, ceea ce denotă un interes crescut al autorităților față de anii precedenți.

„Am fost asigurați de tot sprijinul Ministerului și de faptul că vom fi incluși în discuțiile care privesc domeniile schiabile, mai ales că acum s-au unit și au o voce, prin ACTR. I-am propus domniei sale mai multe modificări legislative, la legea Schi în România, ce prevede anumite particularități în cazul scoaterilor din fond forestier pentru obiectivele turistice. De asemenea, noi am cerut ministerului de resort să ne ofere condiții egale cu cele ale unităților administrativ teritoriale în cazul finanțărilor nerambursabile”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației Transportatorilor pe Cablu din România.

Reprezentanții ACTR au mai propus autorităților posibilitatea de a extinde utilizarea cardurilor de vacanță și pentru achiziționarea de skipass-uri, clasificarea pârtiilor printr-o procedură similară cu clasificarea hotelieră dar și o modalitate de regionalizare a vacanței de iarnă, astfel încât un număr egal de județe să aibă vacanță în fiecare săptămână a lunii februarie. Asta ar face ca destinațiile montane să fie mai accesibile pentru un număr mai larg de familii și, implicit, la un preț mai avantajos.

Carpathian Mountain Fair este primul târg organizat în țară pentru domeniile schiabile din România, la inițiativa Asociației Transportatorilor pe Cablu din România. Asociația reunește 64 de membri, aproape toate stațiunile de schi din România, fiind singura asociației de acest gen din țară.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri