32.9 C
Sibiu
vineri, 01 iulie, 2022

Începe programul de voluntariat la Biblioteca ASTRA Sibiu

Știri din Județ

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, lansează programul „Voluntar Bibliotecar”, o inițiativă menită să-i reunească pe toți cei care doresc să contribuie la activitățile Bibliotecii, în beneficiul comunității locale, al societății și mediului înconjurător. Sunt așteptați să se înscrie cei mai pasionați, creativi și inimoși voluntari (cu vârsta peste 15 ani) care, alături de echipa bibliotecarilor astriști, să sprijine cu atenție și generozitate utilizatorii, implicându-se activ în proiecte culturale și educative.

Povestea Bibliotecii ASTRA a început cu peste 160 de ani în urmă. De atunci, generații de bibliotecari au împărtășit valoroasa experiență a lecturii și au susținut numeroase alte activități dedicate membrilor comunității sibiene. Cei care se vor alătura echipei ASTRA vor beneficia de o serie numeroasă de oportunități legate de derularea activității unei instituții de cultură, vor avea ocazia de a afla cum se lucrează într-o echipă care pune la dispoziția comunității servicii și activități culturale și educaționale, iar în egală măsură, vor avea posibilitatea să contribuie la organizarea, implementarea și promovarea acestor proiecte și acțiuni (evenimente culturale, ateliere educative, manifestări artistice etc.). Experiența în cadrul Bibliotecii ASTRA Sibiu le vor oferi voluntarilor un bun prilej de a dezvolta deprinderi suplimentare, de a lega noi prietenii și de a-și pregăti calea pentru parcursul profesional.

Sunt invitați să se înscrie în programul „Voluntar Bibliotecar” toți tinerii pasionați de lectură, cultură și interacțiune cu oamenii, care cred în puterea educației ca parte esențială în devenirea tinerei generații. Prima recrutare a voluntarilor are în vedere implicarea acestora în organizarea și susținerea activităților din cadrul proiectelor estivale, „Bibliovacanța” și „ASTRA Adolescent”.

Înscrierea participanților la programul de voluntariat se poate realiza online (e-mail: voluntar@bjastrasibiu.ro) sau la sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, (str. George Barițiu, nr. 7, et. 4), prin completarea și transmiterea unei cereri de înscriere, alături de copia actului de identitate. Informații detaliate privind programul „Voluntar Bibliotecar” se regăsesc online, pe site-ul Bibliotecii: https://bjastrasibiu.ro/despre-noi/proiecte-activitati-si-evenimente/campanii/

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri