24.1 C
Sibiu
sâmbătă, 01 octombrie, 2022

Municipiul Mediaș găzduiește cea de-a V-a ediție a competiției de tip cross country „Mediaș Bike Marathon“

Știri din Județ

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, municipiul Mediaș va găzdui cea de a V-a ediție a competiției de tip cross country „Mediaș Bike Marathon“, un eveniment sportiv de excepție, la care s-au înscris până în acest moment 420 de sportivi, amatori și licențiați, atât din țară, cât și din străinătate. Aceștia se vor bucura de un traseu curat și bine marcat din zona Colinelor Transilvaniei, care include localități precum Biertan și Copșa Mare, dar și o parte din traseul Via Transilvanica, organizatorii având ca obiectiv pe termen lung promovarea obiectivelor turistice din zona de nord a județului Sibiu.

Întregul eveniment va fi organizat de către Primăria Municipiului Mediaș, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus, Asociația MEDIAȘ 750 de ani, CS Next Sports, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și al comunității locale de cicliști.

Ca și la edițiile precedente, competiția va avea trei probe principale distincte, diferite  ca și lungime și grad de dificultate: traseul de 25 de km, traseul de 40 de km și traseul de 75 de km, cu categorii diferite de vârstă, atât la feminin cât și la masculin. De asemenea, va fi menținută și secțiunea de e-bike, desfășurată pe traseul de 40 de kilometri, inaugurată la ediția anterioară a MBM, la care au concurat 12 sportivi, pe biciclete electrice. Startul competiției va fi dat, ca de fiecare dată, pe strada J. Honterus, unde se va desfășura și festivitatea de premiere a câștigătorilor, la toate categoriile.

Pentru cei mai mici iubitori ai ciclismului va fi din nou organizată secțiunea „Kids Race“, la care vor putea lua parte copii cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani. Pentru aceștia, traseul va fi amenajat pe diferite distanțe, corespunzătoare categoriilor de vârstă, pe strada Johannes Honterus.

Fondul de premiere va fi și în acest an unul consistent, în valoare totală de 21.500 lei. Premiile în bani vor fi acordate câștigătorilor locurilor I, II și III ai categoriilor aferente traseelor de 40 și 75 de kilometri. În ceea ce privește premiile oferite câștigătorilor la 25 de kilometri, acestea vor consta în produse de ciclism oferite de către organizatori, iar la categoria de e-bike premiile vor fi de asemenea produse oferite de către sponsori.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri