5.1 C
Sibiu
joi, 18 aprilie, 2024

Primarul Cisnădiei vrea să achiziționeze 27 de insule ecologice digitalizate pentru Cartierul Arhitecților

Știri din Județ

Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie a depus un proiect spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru achiziționarea a 27 de insule ecologice digitalizate pentru Cartierul Arhitecților. Primăria Cisnădie, prin Serviciul de Salubritate, a solicitat finanţare pentru numărul maxim de astfel de insule indicat în Ghidul de finanţare pentru un oraș de dimensiunea Cisnădiei. Valorea proiectului este de 3,131,999.68 lei cu T.V.A.

Insulele vor fi compuse dintr-un ansamblu de 5 containere supraterane de volum mare (între 2 și 5 mc) pentru colectarea separată a celor cinci fracții (biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic/metal și hârtie/carton), fiind protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele arondate. Vor fi colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate, precum și persoanele care introduc deșeuri în containere.

,,Achiziția insulelor ecologice contribuie la implementarea instrumentului economic ,,Plătești pentru cât arunci”. Acest principiu vizează toate categoriile de deșeuri colectate de la populație și generatori non-casnici. Scopului instrumentului economic ,,Plătești pentru cât arunci” este, pe lângă respectarea unor prevederi legale în vigoare, și acela de a impulsiona generatorii de deșeuri să-și reorganizeze consumurile proprii din gospodărie astfel încât să predea în sistemul de salubrizare o cantitate mai mică de deșeuri și, pe cât se poate, deșeurile pe care le produc în sistem să fie cât mai bine separate, astfel încât taxele lunare pe care le plătesc să fie cât mai reduse.

Estimăm ca procesul să fie operațional în vara anului 2023 și că odată cu amplasarea acestor insule ecologice, gradul de colectare selectivă va crește cu 15%,, – a precizat Gheorghe Huja, Primarul orașului Cisnădie

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri