12.3 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Violența domestică în atenția polițiștilor sibieni

Știri din Județ

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au emis 3 ordine de protecție provizorii ca urmare a intervențiilor realizate în cazuri de violență domestică.
Ieri, în jurul orei 15,00, un tânăr din orașul Tălmaciu a sesizat polițiștii cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 49 de ani, a revenit la domiciliu într-o stare avansată de ebrietate și amenință cu acte de violență. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au intervenit în regim de urgență și, constatând existența unui risc iminent la adresa siguranței tânărului, au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i s-a interzis, printre altele, să se apropie de locuință la o distanță mai mică de 100 de metri. În jurul orei 21,30, bărbatul însă a revenit la domiciliu, încălcând astfel prevederile ordinului emis cu câteva ore în urmă, iar din cauza faptului că se manifesta recalcitrant și agitat, polițiștii au luat măsura internării sale nevoluntare în Spitalul de Psihiatrie Sibiu.
În jurul orei 17,30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din Ghijasa de Sus, după ce s-a constatat că manifestă un comportament periculos față de concubina sa, agresând-o fizic.
În jurul orei 18,30, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unei tinere în vârstă de 19 ani, din municipiul Sibiu, după ce, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânăra și-ar fi agresat fizic fratele și tatăl, în locuința din municipiul Sibiu.
În toate cauzele enunțate mai sus, au fost deschise dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență domestică. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente.

Sesizați prin apel 112 actele de violență domestică, cereți sprijin și ajutor!

Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener apropiat, intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.
Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că:
– Nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă
– Nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale, al fratelui sau sorei tale, al părinților sau copiilor tăi;
– Meriți să fii tratat/ă cu respect;
– Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită;
– Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute!

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:
• Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc. numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;
• Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;
• Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;
• Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;
• Să nu îţi retragi plângerea;
• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.
Mai multe informații despre violența domestică găsiți aici:
https://sb.politiaromana.ro/ro/prevenirea-criminalitatii/programe-prioritare/violenta-domestica
https://sieureusesc.ro/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri