2.2 C
Sibiu
sâmbătă, 03 decembrie, 2022

USR: SIBIUL are nevoie de presă. Autoritățile din Sibiu au nevoie de transparență și respect față de public (C.P.)

Știri din Județ

- Advertisement -spot_img

Că ne convine sau nu, presa reprezintă în orice stat democratic o cheie și un garant al democrației, o putere și un instrument al acesteia.

Din păcate, România ultimilor ani a transformat presa în instrumentul puterii, a transformat libertatea de informare într-o libertate constrânsă de interesele politice și de grup.

Astfel, peste tot acolo unde presa este redusă la tăcere, corupția crește, vigilența scade, iar cetățeanul devine doar un spectator, masă de manevră.

Corupția pare că a devenit endemică inclusiv la nivelul județului Sibiu, iar moralitatea și corectitudinea funcțiilor și instituțiilor publice rămân doar atribuții opționale imediat ce scrutinul electoral se sfârșește.

Presiunile asupra jurnaliștilor fac parte din modul de lucru al unor vechi politicieni obișnuiți să dea telefoane, să șantajeze, să amenințe, însă n-am fi crezut niciodată ca practica aceasta să ajungă și la cei care spun cu pretinsă demnitate că sunt la conducerea acestui județ.

Sunt necunoscute motivele pentru care întârzierile repetate ale unor lucrări publice sunt de fapt premiate cu bani publici, în creșteri de prețuri de aproximativ 70%. Deoarece este vorba de multe milioane de euro, bani ai contribuabililor, transparența este obligatorie.

“Reacția președintei Daniela Cîmpean la adresa jurnaliștilor din Sibiu ne-a intrigat. În calitate de oameni politici, și noi am fost de multe ori ținta articolelor din presă, însă de aici și până la amenințări și denigrări ale jurnaliștilor e cale lungă. Dacă doamna președintă nu e transparentă cu contractele și achizițiile din bani publici, dacă domnia sa nu consideră oportun să informeze cinstit de ce computerul tomograf din UPU Sibiu nu este încă funcțional, nu ne așteptam să vină cu edificări despre situația ei locativă, însă considerăm că e decent măcar să răspundă punctual unor întrebari ale jurnaliștilor, care până la urmă reprezintă opinia publică, alegătorii.” a declarat președinta USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu.

Poziționările politice demne ar însemna în acest caz scuze cerute jurnaliștilor sibieni, scuze care să legitimizeze puterea și importanța presei libere și neîngrădite, dar cum ne-am obișnuit în România ultimilor ani, apelativele calomnioase rămân la îndemâna oricui din cei ce “pot,” iar la Sibiu probabil vorbim încă o perioada despre domnia cartelului galben în toate structurile administrative.


Filiala Județeană USR SIBIU

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri