11.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Cum pot fi tratate fisurile dentare

Știri din Județ

Fisurile dentare pot fi rezultatul unor traumatisme apărute în urma accidentelor casnice sau a loviturilor, dar pot apărea, în cazul dinților cu probleme și sensibilizați, și ca urmare a consumului anumitor alimente foarte dure.

Simptomele sunt deopotrivă vizibile în cele mai multe cazuri și pot deveni extrem de dureroase. În situațiile mai fericite sau mai puțin periculoase, durerea este suportabilă.

Tratamentul, însă, nu este opțional, tocmai pentru că, în urma fisurării dinților, riscul de infecții crește, iar acestea pot avea, la rândul lor, complicații variate. Tocmai pentru că acest risc este iminent, e important să vizitezi cabinetul stomatologic cât mai curând, dacă știi că ai suferit un traumatism sau suferi de dureri provocate de o fisură dentară.

Care sunt cauzele fisurilor dentare?

E important să îi povestești medicului stomatolog circumstanțele în care s-a produs fisura. Odată ce acesta va înțelege contextul, va putea lua măsurile necesare pentru a preveni eventualele complicații. În plus, tot în funcție de cauza fisurii, va putea stabili cea mai bună variantă de tratament pentru tine.

De cele mai multe ori, mestecarea alimentelor dure este cauza fisurilor dentare. Pe lângă aceasta, alte scenarii posibile pot avea legătură cu bruxismul, cu masticația neechilibrată, cu carențele de minerale resimțite la nivelul oaselor și al danturii, dar și cu accidentele. În ceea ce privește carențele de minerale, dinții își pot pierde parțial masa și este necesar și tratamentul de canal.

Conform American Dental Association, în funcție de dimensiunea și localizarea fisurii dentare, tratamentul poate varia de la proceduri simple, precum fatete dentare Sibiu, la tratament de canal. În cele mai grave cazuri, medicul stomatolog poate recomanda extracția dinților fisurați și înlocuirea acestora prin proceduri de implantologie sau alternativele acestora.

Cum tratează medicii stomatologi fisurile dentare

Există mai multe variante de tratament pentru fisurile dentare, în funcție de severitatea acestora. Iată cele mai comune variante de tratament:

  • Pentru fisuri minore: bonding dentar – această procedură implică utilizarea unor rășini dentare speciale pentru repararea și umplerea fisurilor dentare. Scopul acestui tip de tratament este de a repara dintele pentru reducerea riscurilor de complicații și de a restaura, din punct de vedere al funcționalității, dintele fisurat. Bondingul dentar este un tratament cosmetic care acoperă fisura și îți redă încrederea în zâmbetul tău.
  • Pentru fisuri moderate: coroane dentare – coroanele dentare reprezintă o opțiune de tratament ce implică acoperirea dintelui cu o construcție personalizată, care va imita perfect forma și funcționalitatea dintelui natural.
  • Pentru fisuri severe: tratament de canal sau extracție – în cazul fisurilor dentare severe, există două opțiuni de tratament: cel endodontic (de canal) sau extracția. Prin endodonție, se urmărește remedierea dinților cu fisuri severe, care ajung la pulpa dentară și afectează structura dintelui. În cazul în care structura este grav afectată și atinge inclusiv nervii și rădăcina dentară, este foarte posibil ca medicul stomatolog să îți recomande extracția dentară, urmată de un tratament de înlocuire a dintelui.

În funcție de problema ta, medicul îți va vorbi despre opțiunile disponibile de tratament și despre cele mai bune remedii, în raport cu severitatea fisurii dentare, pentru a te putea bucura din nou, în cel mai scurt timp, de o sănătate orală corespunzătoare.

Foto: Freepik

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri