1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Taximetriștii sibieni „au căzut în plasa” unor escroci din județul Galați

Știri din Județ

La nivelul Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu se află în lucru un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, vizate fiind cinci persoane de sex masculin din județul Galați.

Astfel, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Galați, precum și cinci mandate de aducere pentru cei cinci bărbați bănuiți de săvârșirea acestor fapte.

În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii sibieni au constatat că în perioada 16.04 – 16.09.2022, cinci bărbați din municipiul Galați, în vârstă de 21, 22, 23, 24 și 26 de ani, ar fi creat conturi în sisteme de plată on-line folosind datele de identitate reale a cinci persoane, fără însă a avea acordul acestora, conturi pe care le controlau efectiv.

Folosindu-se de aceste date de cont și de e-mail, unul dintre cei cinci bărbați, în vârstă de 21 de ani, ar fi apelat telefonic, în perioada anterior menționată, cinci persoane de sex masculin, toți sibieni, șoferi de taxi, iar sub prezentarea unor calități mincinoase, asumate cu scopul de câștiga încrederea și totodată, de a le induce în eroare, le-au solicitat efectuarea mai multor tranzacții prin intermediul unui serviciu plată on-line, sub pretextul prestării unor comisioane și cu promisiunea restituirii sumelor tranzacționate.

Ulterior, după ce sumele erau virate, aceștia nu mai răspundeau la telefon, fără a mai restitui sumele respective. Totodată, din cercetări a reieșit faptul că după efectuarea tranzacțiilor, aceștia își transferau sumele respective prin intermediul unui sistem online de transfer bancar într-un sistem online de pariuri, dispunând astfel de sumele de bani.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de aproximativ 1.200 lei.

În urma audierilor efectuate și a probatorului administrat în cauză, împotriva gălățeanului de 21 de ani s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri