Asociaţia Diakoniewerk organizează expoziția „Fragmente din călătorii”, marți 13 Decembrie 2022, începând de la ora 17:00, în holul Primăriei Sibiu.
„Fragmente din călătorii” prezintă lucrările pe care tinerii de la Asociația Diakoniewerk International din Sibiu le-au realizat pe parcursul ultimilor doi ani. Expoziția propune o îmbinare de genuri artistice prin creațiile fotografice, produsele textile prezentate sub forma unei instalații, desenele și picturile rezultate în urma atelierelor coordonate de Ştefan Dragomir (fotografie), Iulia Teodorescu (artă textilă) și Andrea Bernath (pictură).
Titlul expoziție vine în întâmpinarea celor care vor avea curiozitatea de a păși peste pragul Centrului de informare turistică al Primăriei Municipiului Sibiu, marţi, 13 decembrie, de la ora 17:00, prevestind ideea că imersiunea în fiecare gen artistic s-a petrecut sub forma unei călătorii. Iar călătoria nu e altceva decât o inițiere, o bucurie și o cunoaștere mai ales a sinelui, o experiență a exprimării artistice. Despre proprietățile benefice și terapeutice ale creației artistice am auzit și știm cu toți, dar să aflăm și câteva frântură din modul în care au descoperit-o, Ioana Cătoiu, Dragoș Moldovan, Marius Vinți, Ionuț Floca, Răzvan Ungureanu, Alexandra Calborean, Manuel Blotor, Iulia Bercan, Mihail Bouleanu, Alexandru Ciuntu, Cristina Cătoiu, George Paraschiv, Mădălina Soare, Anca Belașcu, Alex Moldovan, Florian Cazacu, Alin Micu.