Concerte de pian pentru bebeluși la Sibiu. Classic for Babies revine pe 17 noiembrie, cu două reprezentații gratuite

Știri din Județ

Publicitate
Sibiul va găzdui, pe 17 noiembrie 2026, cea de-a doua ediție a proiectului Classic for Babies, dedicat bebelușilor cu vârste între 0 și 12 luni, părinților și viitoarelor mămici. Două concerte de pian vor avea loc în Sala Oglinzilor de la Forumul German, de la orele 12:30 și 16:00. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar rezervarea online este obligatorie.

Proiectul Classic for Babies, inițiat de Classic Unlimited, revine în această toamnă cu șase concerte organizate în trei orașe din România: Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca. Evenimentele se vor desfășura în perioada 16–22 noiembrie și sunt concepute special pentru familiile care doresc să le ofere celor mici prima experiență a unui concert de muzică clasică live.

După succesul primei ediții, care a reunit sute de familii, organizatorii continuă proiectul printr-o serie de întâlniri muzicale adaptate nevoilor bebelușilor.

Publicitate

Două concerte la Sibiu, într-un format adaptat celor mici

La Sibiu, concertele vor avea loc marți, 17 noiembrie, în Sala Oglinzilor a Forumului German. Prima reprezentație este programată la ora 12:30, iar cea de-a doua la ora 16:00.

Fiecare concert va dura aproximativ 30 de minute, o perioadă adaptată capacității de concentrare a bebelușilor. Spre deosebire de evenimentele muzicale tradiționale, cei mici nu trebuie să stea nemișcați sau să păstreze liniștea.

Bebelușii vor putea să se joace, să se miște, să gângurească sau să exploreze spațiul în propriul ritm. Organizatorii subliniază că plânsul și vocalizele sunt acceptate ca parte firească a experienței.

Spațiile vor fi amenajate cu pernuțe, păturici și fotolii de tip beanbag, pentru confortul familiilor. Părinții își vor putea ține copiii în brațe, îi vor putea hrăni sau se vor putea deplasa liber în timpul concertelor. De asemenea, locațiile sunt accesibile cu cărucioare și dispun de zone special amenajate pentru acestea.

Pianistul Bogdan Vaida va interpreta lucrări de Mozart, Bach și Brahms

Programul muzical va fi susținut de pianistul Bogdan Vaida, care a pregătit un repertoriu special pentru cei mai mici ascultători.

Selecția cuprinde lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms, Ciprian Gabriel Pop și Anamaria Meza.

„Cei mici se bucură sincer de muzică, iar întâlnirile acestea aduc multă liniște și bucurie atât bebelușilor, cât și părinților. După prima ediție de anul trecut, în care am descoperit împreună cât de frumoasă poate fi această experiență, ne-am dorit să o repetăm și să ajungem în continuare la cât mai multe familii. Am gândit concertele astfel încât totul să fie adaptat nevoilor celor mici: de la repertoriul muzical și durata de 30 de minute, până la amenajarea spațiului, unde bebelușii pot sta confortabil pe pernuțe și păturici, se pot mișca, se pot juca sau pot asculta muzica în brațele părinților. Ne dorim ca fiecare familie să se bucure de această primă întâlnire cu muzica live”, a declarat pianistul Bogdan Vaida.

Participarea este gratuită, dar rezervarea este obligatorie

Pentru fiecare concert sunt disponibile aproximativ 25–30 de locuri pentru familii. Organizatorii recomandă înscrierea din timp, având în vedere numărul limitat de participanți.

Fiecare familie este rugată să facă rezervare pentru o singură reprezentație, alegând intervalul orar care se potrivește cel mai bine programului bebelușului.

Înscrierile se realizează online, pe platforma oficială a proiectului: https://babies.classicunlimited.ro/.

Concertele sunt dedicate exclusiv bebelușilor cu vârste între 0 și 12 luni și viitoarelor mămici. Pentru siguranța și confortul participanților, organizatorii solicită ca familiile să nu vină însoțite de copii mai mari.

Șase concerte în trei orașe din România

Ediția din acest an a Classic for Babies include trei opriri:

  • 16 noiembrie – Brașov, Centrul Multicultural al Universității Transilvania;
  • 17 noiembrie – Sibiu, Sala Oglinzilor, Forumul German;
  • 22 noiembrie – Cluj-Napoca, Pavilionul Tinerilor, Parcul Feroviarilor.

În fiecare oraș sunt programate două concerte, la orele 12:30 și 16:00.

Classic for Babies este un proiect al Classic Unlimited, turneu național de pian care promovează apropierea publicului de muzica clasică prin concerte organizate în spații și contexte neconvenționale.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri