Florian Giubega a depus luni, 2 noiembrie, jurământul pentru funcția de prefect al județului Sibiu, la o ceremonie care a adunat cea mai numeroasă prezență a primarilor la o astfel de învestire din ultimii 30 de ani. Noul prefect a promis o instituție mai deschisă către cetățeni și deplasări constante în localitățile județului.
La învestire au participat directorii instituțiilor deconcentrate și foarte mulți primari din județ. Deși Florian Giubega este membru PSD, prezența aleșilor locali a depășit granițele partidului: alături de primarii social-democrați au venit numeroși primari PNL, independenți și reprezentanți ai altor formațiuni politice.
La ceremonie au fost prezenți și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, precum și deputatul PSD de Sibiu Bogdan Trif. Depunerea jurământului s-a desfășurat prin videoconferință, în prezența ministrului Afacerilor Interne.

Promite o Prefectură deschisă și prezență constantă în județ
În primele declarații acordate presei după învestire, Florian Giubega a pus accent pe relația instituțiilor publice cu cetățeanul și pe colaborarea dintre acestea.
„Prioritatea mea va fi de a deschide instituția prefectului”, a declarat acesta.
Noul prefect a anunțat o analiză a activității instituției și discuții cu angajații, pe care îi cunoaște din perioada în care a ocupat funcția de subprefect. O primă ședință operativă a fost stabilită chiar în ziua depunerii jurământului.
Giubega a subliniat că oamenii care ajung la o instituție publică trebuie tratați cu respect și că, în spatele fiecărei probleme administrative, se află un om, o familie sau o comunitate.
Întrebat dacă va fi mai prezent în teritoriu, noul prefect a promis deplasări constante în toate unitățile administrativ-teritoriale ale județului, pentru a verifica situațiile locale și a lua pulsul comunităților.

Exploatarea de la Rășinari: fără o poziție concretă în prima zi de mandat
Unul dintre subiectele ridicate de jurnaliști a fost proiectul exploatării miniere din Valea Dobra, în contextul referendumului de la Rășinari.
„N-aș putea să abordez încă acest subiect, dat fiind faptul că abia a fost depus jurământul”, a răspuns Giubega.
Acesta a susținut însă necesitatea informării publice despre beneficiile și efectele unei asemenea exploatări. Întrebat dacă poate transmite la București preocupările locuitorilor, noul prefect a afirmat că se va implica, în limitele legii, în problemele județului, inclusiv în cele sensibile.
Giubega a respins și interpretarea potrivit căreia absența primarului din Rășinari de la ceremonie ar avea legătură cu proiectul minier. Potrivit noului prefect, primarul a primit invitația și a anunțat că nu poate participa din motive personale.

Relație bună cu fostul prefect Mircea Crețu
Despre perioada în care a lucrat ca subprefect alături de Mircea Crețu, Florian Giubega a spus că a avut o colaborare bună și că apreciază experiența fostului prefect.
„A fost o colaborare bună. Așa cum am spus, îi apreciez activitatea. Domnul Mircea Crețu este o persoană cu experiență”, a declarat noul reprezentant al Guvernului în județul Sibiu.





