Filiala locala USR Cisnădie a transmis către mass media următorul comunicat de presă:
Inaugurat încă din primăvara anului electoral 2020, locul de joacă a fost construit fără autorizații și avize, pe un teren primit ca donație de la un dezvoltator imobiliar.
Încă de pe atunci, la doar 12 zile de la inaugurare, compania SDEE Transilvania Sud a transmis Primăriei Cisnădie o sesizare care însă nu a fost luată în seamă, dar care mcerea măsuri de urgență cum ar fi “restricții și interdicții”:
“Deoarece locul de joacă este amplasat sub conductoarele active ale LEA 110 KV (linia electrică aeriană), acesta prezintă un real pericol de accidentare colectivă în cazul ruperii unuia dintre izolatorii de susținere sau conductoarelor LEA 110 kV.”
Și tot SDEE cere “vă rugăm să respectați legislația în vigoare și să relocați locul de joacă în afara culoarului de siguranță LEA 110 kV, în caz contrar ne vom adresa organelor abilitate în domeniul construcțiilor”.
“Am reușit să obținem documentul trimis primăriei și am interpelat în mod repetat Primăria Cisnădie pentru a vedea ce soluție au identificat pentru a rezolva situația pe care tot ei au creat-o, mai ales că au trecut peste doi ani de la realizarea locului de joacă. Din păcate nu ne-au prezentat nici o soluție reală sau au evitat oferirea informațiilor cerute (conform legii). Prin urmare, primăria neavând nici o soluție ne vedem nevoiți să sesizăm autoritățile cu atribuții în domeniu.”, a precizat Iancu Ungureanu, președintele USR Filiala Cisnădie.
Conform specialiștilor, în anumite condiții poate avea loc o descărcare cu sarcini electrice de pe linia de înaltă tensiune care ar fi fatală oricui se află în zonă, mai ales dacă nu sunt respectate distanțele de vecinătate normate, cum este cazul aici. USR Cisnădie considera că un edil cu experiența domnului primar Huja, ce a avizat acest pericol în mandatul său, ar fi trebuit să vină cu o soluție viabilă și urgentă pentru a elimina acest pericol.
Consilierii locali USR vor propune alocarea prin bugetul anului 2023 a unei sume pentru realizarea unui loc de joacă sigur în Cartierul Arhitecților, având în acest sens pregătite și propuneri privind câteva locații posibile, în zone ușor accesibile locuitorilor cartierului.