spot_img
8.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Concerte de Crăciun în bisericile Protopopiatului Mediaș

Știri din Județ

Publicitate

Luna decembrie este prin excelență timpul „colindului sfânt și bun”, și al vestirii nașterii Fiului lui Dumnezeu în lume. Acest timp preasfânt al începutului mântuirii omului, prin nimic nu poate fi exprimat mai autentic decât prin frumoasele colinde ce poartă cu sine misterul întrupării. Astfel, în Bisericile Protopopiatului Mediaș, în perioada 1-18 decembrie, vocile colindătorilor au răsunat armonic vestind peste timp mesajul pe care îngerii l-au transmis martorilor Nașterii Preasfinte în Betleemul Iudeii acum 2000 de ani: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!”


În acest sens au fost organizate în bisericile frumoasei familii a Protopopiatului Mediaș următoarele evenimente:

Dumincă, 4 decembrie

Cât privește activitatea Coralei Preoțești „Gheorghe Șoima” a Protopopiatului Ortodox Mediaș, aceștia au susținut până acum două concerte în data de 4 decembrie la Parohia Velț, si în data de 11 decembrie la Parohia „Buna Vestire”, ambele din cadrul Protopopiatului Mediaș.

La concertul susținut în Mediaș la Parohia „Buna Vestire” invitat special la acest eveniment a fost Prof. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie din Cluj.

Luni, 5 decembrie

În curtea Bisericii cu hramurile ‟Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Dumbrăveni, s-a sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, în cadrul Proiectului „O comunitate altfel”, proiect inițiat de Cia Dumbrăveni şi CSEI Dumbrăveni, cu participarea claselor de elevi din cadrul Liceului „Timotei Cipariu” Dumbrăveni dar și a elevilor de la centrul școlar de educație incluzivă din Dumbrăveni însoțiți de cadre didactice. Vocile unite în cântec, zâmbetele largi de pe fețe, strângerile de mână și bucuria manifestată, au fost dovada faptului că barierele sunt doar o invenție menită să ne țină la distanță. Noi avem puterea de a le înlătura, de a vedea frumosul și potențialul din fiecare, indiferent la ce școală învață, indiferent dacă este în scaun cu rotile sau dacă are nevoie de un baston alb pentru a se deplasa. Pentru că, până la urmă, pe dinăuntru suntem și simțim la fel!

Marți, 6 decembrie

În Biserica parohiei Dumbrăveni II, cu ocazia hramului, a avut loc Taina Sfântului Maslu, în sobor de 11 preoți, urmată de un concert de colinde, susținut de Grupul Parohiei Boian, coordonați de părintele Florin Petreuș.

Joi, 8 decembrie

În Biserica „Buna Vestire” din cartierul Gura Câmpului Mediaș, copiii beneficiari ai celor 100 de burse filantropice, primite din partea Parohiei „Buna Vestire II” Mediaș împreună cu  Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord  au colindat mulțumind lui Dumnezeu și donatorilor.

Aceștia primesc de la cei doi parteneri ai acestui frumos proiect care se desfășoară deja de câțiva ani, de 3-4 ori pe an câte o bursă a câte 100 de lei pentru fiecare copil.

Sâmbătă, 10 decembrie

O bucurie mare pentru întreaga comunitate a constituit venirea pentru prima dată în Municipiul Mediaș cu ocazia unui concert de colinde a  Coralei Bărbătești „Armonia” din Constanța în data de 10 Decembrie. Aceștia au susținut un regal de colinde în  Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mediaș

Duminică, 11 decembrie

La Căminul Cultural Micăsasa a avut loc un spectacol de colinde dedicat Praznicului Nașterii Domnului. Acest eveniment a fost organizat de către Primăria Micăsasa în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Sf.Mc.Gheorghe Micăsasa și Asociația ,, Zestrea Fetei”   Dumbrăveni. Au fost interpretate colinde tradiționale de către un grup de tineri liceeni la chitară, grupul adulților de la biserică și membrii asociației. Tot în cadrul programului s-a prezentat sceneta de teatru religios intitulată ,, Craii” în interpretarea unor tineri din localitate. Grupul ,, Zestrea Fetei ” este alcătuit din tineri din diferite zone ale țării ( zona târnavelor, zona secașelor ,zona Hârtibaciului, zona Banatului, Teleorman) interpretând colinde tradiționale fără acompaniament instrumental și fără negativ. Spectacolul a reușit să introducă  pe cei prezenți în atmosfera sărbătorilor de iarnă, fiind încărcat de emoție și trăire spirituală.

În așteptarea serbării Crăciunului, în data de 11 decembrie, în Biserica „Sf. Dimitrie” din Mediaș, în prezența multor credincioși, a avut loc un alt concert desfășurat în urbea Medieșană susținut de Corul Seminarului Ortodox din Alba Iulia.

Sâmbătă, 17 decembrie

Un alt eveniment frumos organizat cu ocazia Nașterii Domnului a avut loc în data de 17 decembrie în Biserica Ortodoxă din localitatea Valea Viilor unde începând cu ora 17.00, unde s-a organizat un concert de colinde susținut de grupuri de colindători din 5 sate : Valea Viilor, Boian, Șeica Mică, Alma Dumbrăveni și Ghijasa de Sus.

Ineditul acestui eveniment îl constituie faptul că toate grupurile de colindători au fost îmbrăcați în costume populare specifice zonei.

Duminică, 18 decembrie

Tot la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil„ din Mediaș a avut loc în data de 18 decembrie începând cu ora 17.00 tradiționalul Concert de Colinde „După Datini Colindăm” susținut de 3 corale: cele obișnuite deja și anume Corala Catedralei din Mediaș  și a Coralei Preoțești „Gheorghe Șoima” aparținând Protopopiatului Mediaș, plus în premieră, Corul de Copii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Junior.

Toate aceste corale îl au ca și dirijor pe domnul profesor Ovidiu Petru Moldovan, plus la corala copiilor corepetitoare sunt: doamna Mihaela Moldovan si doamna Ilinca Raluca Suciu.

Pe lângă aceste minunate evenimente menționăm faptul că toate parohiile Protopopiatului Ortodox Mediaș au anunțat într-un glas că vor împărți daruri tuturor copiilor care în ziua de Crăciun vor călca pragul bisericilor de parohie.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?