spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Mopedist lovit mortal, de o mașină, lângă localitatea Veștem. Circula pe contrasens

Știri din Județ

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs în această noapte, în jurul orei 01:20, pe DN1, în apropierea localității Veștem.


Din primele informații, o mașină înmatriculată în județul Constanța a acroșat un mopedist. Șoferul a declarat faptul că acesta se deplasa pe lângă vehicul, pe marginea drumului. Polițiștii au stabilit că un moped condus pe contrasens, pe banda 2 a direcției Vâlcea – Sibiu, a fost lovit de un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Constanța. Cei doi ocupanți ai mopedului sunt doi tineri din Veștem, în vârstă de 17, respectiv 21 de ani.

Inițial, la fața locului a fost găsită o victimă, primul apel la 112 fiind realizat la ora 1:20. După 45 de minute, un al doilea apel anunța găsire unei alte victime, echipajul SAJ declarând-o decedată.

Conform datelor oficiale, în urma impactului o persoană și-a pierdut viața iar alta a fost grav rănită.

„Pe moped se aflau doi ocupanți, doi tineri în vârstă de 17, respectiv 21 de ani ambii din Veștem. Din păcate, impactul frontal între cele două vehicule a provocat decesul tânărului în vârstă de 17 ani, precum și rănirea gravă a celuilalt ocupant, acesta din urmă fiind transportat la spital inconștient.” transmit reprezentanții IPJ SIBIU

„Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic au intervenit azi-noapte în jurul orei 01:30 pe DN1 pe sensul de mers Veștem-Sibiu la un accident rutier dintre un scuter și un autoturism. La fața locului salvatorii au găsit o persoană de sex masculin de aproximativ 20 de ani inconștientă și politraumatizată. Bărbatul a fost intubat și transportat de urgență la UPU Sibiu. Ulterior echipajele IPJ Sibiu au găsit o a doua victimă la fața locului și astfel a intervenit un echipaj SAJ. Din nefericire a fost constatat decesul acesteia.” a declarat Sg. maj. Andreea Ștefan ISU SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri