10.4 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

FOTO: Jaf eșuat la Mediaș. Bancomatul a luat foc iar hoții au fugit fără pradă

Știri din Județ

Azi-dimineață în jurul orei 04:00 pompierii Detașamentului Mediaș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bancomat, în municipiul Mediaș pe strada I.C. Brătianu.


La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Bancomatul a ars în întregime și de asemenea, pereți din interiorul imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectați de fum. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Bancomatul a luat foc în urma unui jaf eșuat. Persoane încă neindentificare au blocat cu o bucată de lemn fanta bancomatului, în scopul sustragerii unei sume de bani. În urma acțiunii de blocare a sistemului electric al dispozitivului, acesta a luat foc.

„La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04,00, în municipiul Mediaș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unități bancare ieșea fum. Polițiștii au pătruns în holul unității și au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă. La fața locului au intervenit pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, precum și un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omenești. Din investigațiile preliminare efectuate, polițiștii medieșeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unității bancare și ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului și, astfel, la izbucnirea incendiului.Până în acest moment nu s-a stabilit un prejudiciu. a declarat Elena Walter, purtătorul de cuvânt al IPJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș