spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

USR Sibiu – apel către autorități: Apa potabilă din zona Cârțișoara și Porumbacu este contaminată (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Filiala Județeană USR Sibiu a transmis către mass media următorul comunicat de presă:

USR Sibiu face un apel către autoritățile locale din comunele Cârțișoara și Porumbacu de Jos, precum și către autoritățile centrale din județul Sibiu, să acționeze prompt și cu implicare maximă pentru a soluționa o problemă care are un impact major asupra sănătății publice a oamenilor.

Această situație alarmantă este determinată de faptul că apa potabilă din zonă este contaminată, în pofida investițiilor substanțiale în stațiile de epurare și filtrare a apei din câteva comune din sud-estul județului. Consumatorii sunt îngrijorați că plătesc o taxă enormă pentru apă potabilă, însă aceasta nu este în conformitate cu standardele de calitate. În acest sens, USR Sibiu își exprimă preocuparea și a adresat o solicitare către Direcția de Sănătate Publică și Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, întrucât această situație nu este acceptabilă.

”Zona aceasta este una de o frumusețe extraordinară a județului Sibiu și tocmai că suntem într-o zonă de munte, ne așteptăm la izvoare de apă sănătoasă. 

Apa înseamnă viață! Însă am aflat cu consternare că buletinele de analiză a apei potabile din zona Cârțișoara și Porumbacu semnalează prezența unor germeni periculoși pentru sănătate.

Solicităm pe această cale autorităților responsabile de sănătatea publică a cetățenilor să ia măsuri urgente, pentru că nu ne permitem să ne jucăm cu viețile oamenilor”, a declarat Andreea Anghel, vicepreședintă USR Sibiu.

USR Sibiu va monitoriza situația îndeaproape și va acționa în interesul sănătății publice, solicitând și pe această cale un control amănunțit a forurilor competente care să elucideze motivele care au dus la această situație neplăcută și periculoasă.

VEZI și răspunsul oferit de Operatorul Regional Apa Târnavei Mari.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor