Am studiat câțiva ani, în tinerețe, evoluția extremismului în România. Mă refer la apariția mișcărilor antisemitice și altele asemenea din timpul primului război mondial și după aceea. Cu rădăcini anterioare războiului respectiv. În ultimii ani, văd ascensiunea AUR ca o renaștere (chiar dacă nu Mare) a unei ideologii similare. Doar că în cazul AUR suntem încă în etapa de formare a curentului respectiv, cam cum era în România anilor 20.
AUR a reușit să aducă sub umbrela unei singure structuri politice mai multe formațiuni și curente cu ideologii similare, dar nu identice. Există în cadrul AUR, de aceea, diferite fracțiuni. Și este surprinzător cum reușește, încă, să funcționeze ca partid fără majore fărâmițări.
De fapt există o explicație: lipsa unor structuri în teritoriu și a unui număr mare de membrii activi îl face să rămână stabil pe scena politică românească. Știu că este un paradox. Dar, în cazul AUR, și exemplul reușitei de la alegerile parlamentare la două luni de la eșecul de la locale ne arată, că această construcție a pornit pe un fond colectiv al percepției negative al restului clasei politice. Fără o bază umană în teritoriu.
Dar acum AUR construiește de zor în teritoriu. Și, ce să vezi, cam cum construiau comuniștii în 1948-1953, cam așa face și AUR la capitolul valori umane. Cei ce se adună în sate sau mici orașe sub semnul AUR sunt adesea paria sociali. Oameni neîmpliniți care duc o ură veche cu ei. Așteaptă răzbunarea.
Deși mulți compară AUR cu legionarii, este de fapt o fracțiune din AUR care are aceste înclinații. Cum spuneam, AUR adună tot extremismul românesc de la dreapta la stânga. Avem declarații apropiate Rusiei, dar și lui Antonescu și legionarilor. Un paradox, din nou. În fapt, AUR nu face decât să adune ura colectivă, furia celor nemulțumiți de situația în care se află și care mereu găsesc vinovați în ceilalți. De preferat, restul clasei politice. Și asta se aseamănă cu curentele extremiste din perioada interbelică, moment când au ajuns la apogeu.
Dar dacă atunci extremiștii de stânga și de dreapta se urau de moarte, acum par să își dea mâna sub umbrela AUR. Evident că această politică nu va funcționa și ori va suferi o implozie ori una din fracțiuni va absorbi partidul și va elimina pe cealaltă.
Adesea citesc în media centrală cum George Simion este asemuit cu Zelea Codreanu. A făcut și nuntă să imite pe Codreanu, dar a ieșit o maneleală. Pe Călin Georgescu, propus premier de AUR la un moment dat, îl poți asemui cu A.C. Cuza. Dar, ca și în cazul lui A.C. Cuza, rolul său inițiatic devine tot mai șters și lupii tineri, ce i-a crescut, îl vor devora.
În realitate, astăzi, AUR este un partid, încă, în creștere în sondaje naționale. Cu priză la pensionari și oameni săraci, mai ales, dar și cu magnet spre micii politicieni care au sărit mereu dintr-o barcă în alta în speranța unei reușite.
După mai bine de doi ani de la alegerile parlamentare, când în județul Sibiu, avem un deputat și un senator AUR, mă întreb unde sunt? De curând, au început să trimită comunicate de presă și chiar să citească, cu emoții, câte o declarație în Parlament. Simt că vin din nou alegerile. Dar unde sunt structurile AUR în județ? Cele de care am aflat sunt mici și formate din oameni dornici de răzbunare pe sistem, cum spuneam. Au început și racolările de primari în funcție sau de contra-candidați de la alte partide.
Deși pe internet declamă că nu primesc dezertori de la alte partide, cei din AUR cochetează deja cu posibili primari în funcție, care să schimbe barca în prag de alegeri locale. Conform sondajelor din municipiul Sibiu au șansa să obțină două posturi de consilier local, asta în condițiile în care nimeni nu știe cine sunt oamenii din AUR de la Sibiu.
Și lor le convine așa. Preferă să meargă pe imaginea națională a partidului și pe desele apariții online ale lui George Simion. Pentru că dacă sibienii ar afla cine sunt membrii AUR, poate nu ar mai da votul către acest partid. Din păcate, ciclic, partidele extremiste, care se ascund sub denumirea de naționalist, apar și în România, ca în toată Europa. Să sperăm că, astăzi, oamenii sunt destul de mulți educați pentru a discerne între oful zilnic și trimiterea în funcții publice a unor extremiști.
