0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Computerul Tomograf din cadrul UPU Sibiu a fost autorizat și pus în funcțiune

Știri din Județ

Începând de azi, investigațiile medicale imagistice de înaltă performanță pentru pacienții cu urgențe majore se realizează direct în cadrul Unității de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu, după ce noul computer tomograf din dotarea serviciului a fost autorizat pentru utilizare de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităților Nucleare la finalul săptămânii trecute. De asemenea, și personalul spitalului a fost instruit corespunzător.

Dotarea Unității de Primiri Urgențe a spitalului județean cu un computer tomograf ultraperformant va creștere calitatea și rapiditatea serviciilor de imagistică medicală, contribuind la diagnosticarea rapidă a pacienților și la fluidizarea actului medical. Astfel, odată cu punerea în funcțiune a computerului tomograf, pacienții nu vor mai fi transportați pentru investigații în cadrul laboratorului de Radiologie, aflat în clădirea Maternității, acestea urmând a fi realizate direct în spațiul special amenajat în cadrul UPU, fapt care va scurta timpul necesar efectuării, stabilirii diagnosticelor și inițierii tratamentelor.

“Autorizarea și punerea în funcțiune a Computerului Tomograf din Unitatea de Primiri Urgențe definitivează procesul de modernizare a acestui serviciu vital pentru cetățeni. În medicina de urgență serviciile medicale rapide și de calitate fac diferența între viață și moarte și ne bucurăm că am reușit să finalizăm acest proces complex, în care au trebuie parcurse cu strictețe o serie de etape, astfel încât totul să funcționeze la nivel optim, atât pentru pacienți cât și pentru personalul medical”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

“Examinarea Computer Tomograf este de o reală importanță in abordarea pacienților critici.  Prin darea în folosință a aparatului CT din cadrul Unității de Primire Urgente, se scurtează considerabil timpul până ce aceștia au un diagnostic precis pentru ghidarea tratamentului de specialitate. Personalul medical al UPU apreciază faptul ca pacienții tratați  vor avea acces mai rapid la investigații medicale, ceea ce va duce la  creșterea nivelului actului medical”, a declarat Dr. Bogdan Csillag, medical șef al UPU Sibiu.

Computerul Tomograf Revolution Evo achiziționat în cadrul proiectului de extindere și modernizare a UPU Sibiu este cel mai bun aparat de acest tip produs în acest moment de firma câștigătoare a licitației, fiind un echipament de ultimă generație care furnizează investigații de înaltă performanță, având o serie de avantaje majore cum ar fi:

➢ are proceduri și protocoale de lucru care scurtează considerabil timpii de examinare și ajută medicii în diagnosticarea pacienților;

➢ are un grad de iradiere mai mic;

➢ oferă posibilitatea efectuării tuturor tipurilor de examinare, inclusiv cele cu substanță de contrast, care sunt extrem de necesare în traumatologie și patologia vasculară;

➢ are, de asemenea, asociate funcții de inteligență artificială care sprijină desfășurarea procesului de examinare facilitând obținerea unor rezultate rapide și eficiente;

Practic, aparatul este vârful de gamă dintre toate echipamentele de acest tip disponibile în momentul actual pe piață

Date suplimentare:

Unitatea de Primiri Urgențe a fost dotată cu noul Computer Tomograf în cadrul proiectul de modernizare, extindere și dotare finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și gestionat de Consiliul Județean Sibiu, care a asigurat și cofinanțarea acestuia. Valoarea totală a proiectului este de 10,8 milioane de lei  cu TVA, din care Consiliul Județean Sibiu a asigurat o cofinanțare de 3,94 milioane lei. Valoarea Computerului Tomograf este de 1,69 milioane lei cu TVA inclus.

În cadrul UPU Sibiu, adresabilitatea este una constant ridicată, fiind deserviți pacienții întregului județ dar și din județe limitrofe cum sunt: Alba, Brașov sau Vâlcea.  

În 2022, la UPU Sibiu au fost investigați 66.819 pacienți, în creștere cu 13% față de anul anterior. Din totalul menționat, 15,374 pacienți au fost internați).

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș