spot_img
3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Felicitări Sebastian! ISU SIBIU si-a desemnat „Salvatorul Anului 2022”

Știri din Județ

Publicitate

Plutonierul Mărgărit Sebastian a fost desemnat Salvatorul anului 2022, fiind premiat în cadrul ceremoniei militare organizate cu ocazia Zilei Protecției Civile din România.


 

Subofițerul își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu din anul 2016, fiind comandant de echipaj și conducător de autospeciale la Detașamentul de Pompieri Sibiu. 

„Seriozitatea și profesionalismul cu care gestionează intervențiile la care este solicitat, sunt definitorii pentru colegul nostru. În 17 august 2022, subofițerul era încadrat pe o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Avrig și a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat în vârstă de 75 de ani, înecat cu bol alimentar. Echipajul SMURD se afla la alt caz medical în acel moment, astfel în sprijinul bărbatului menționat anterior a intervenit echipajul de stingere. Comandantul de echipaj – plt. Mărgărit Sebastian, a constatat la fața locului că bărbatul se afla în stop cardio-respirator. S-au aplicat de îndată manevrele pentru dezobstrucția căilor aeriene (extragerea corpului străin), iar ulterior manevrele de resuscitare. Concomitent subofițerul a solicitat sprijinul echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă. În urma manevrelor aplicate cu promptitudine și profesionalism, victima a răspuns manevrelor de resuscitare, înainte de sosirea medicului la fața locului, acest fapt confirmând încă o dată că aplicarea corectă și la timp a protocolului de resuscitare, poate face diferența dintre viață și moarte. Îi mulțumim domnului plt. Mărgărit Sebastian pentru profesionalismul, spiritul de inițiativă și devotamentul arătat. Suntem mândri să îl avem alături de noi, în marea familie ISU Sibiu.” au declarat cei de la ISU SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului