14.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

PSD Sibiu: Filmul minciunilor administrației județene PNL: de la lansarea proiectului noului spital județean, până la eșecul finanțării acestuia prin PNRR (C.P)

Știri din Județ

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


PSD Sibiu s-a implicat constant pe tema noului spital județean și a avut mai multe întâlniri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a încerca să clarifice situația acestui important obiectiv sanitar.
Pentru cei care au uitat derularea evenimentelor, un rezumat lămuritor:


– Înainte de alegerile locale din 2020, în locația de pe Drumul Hoților, au apărut o mulțime de pancarte care anunțau că, în curând, acolo se va construi noul spital județean. Toți politicienii de vârf ai PNL, în frunte cu președinta Consiliului Județean, doamna Cîmpean Daniela, au fost acolo, s-au filmat și fotografiat, au dat declarații și au promis că au finanțarea asigurată pentru spital și că, în curând, va începe construcția.
– Știind că liderii PNL mint sibienii într-o problemă atât de delicată pentru orașul nostru, cu scopul de a atrage cât mai multe voturi și pentru ca doamna Cîmpean să obțină un nou mandat la cârma Consiliului Județean, reprezentanți ai PSD Sibiu au ieșit public și au cerut ca doamna Cîmpean să prezinte sursa de finanțare pentru construcția noului spital. Precizăm faptul că, la vremea aceea, nu începuse pandemia de Covid, iar PNRR-ul (Planul Național de Redresare și Reziliență) nu exista și, bineînțeles, nu se știa că urmează să fie lansat un astfel de program de finanțare.
– Ca urmare a acestor întrebări, nu doar din partea noastră, ci și a altor formațiuni politice, în loc să răspundă punctual, conducerea PNL l-a adus pe domnul Ludovic Orban, premierul de la acea dată, invitându-l chiar în ședința Consiliului Județean (desfășurată online), să garanteze finanțarea spitalului. Domnul Orban a afirmat că există finanțare și că spitalul se va face.
– După această declarație, fostul premier a plecat intempestiv, fără să răspundă la întrebările consilierilor județeni. A urmat conferința de presă de rigoare, organizată ”la fața locului”, pe Drumul Hoților, cu pancartele în spate, alături de doamna Cîmpean și toată conducerea PNL de la acea dată.
– Doamna Cîmpean a susținut că Ludovic Orban, în numele Guvernului României, a semnat un acord cu Consiliul Județean, de finanțare integrală a noului spital județean.
– Documentul nu a fost făcut public și nimeni nu a avut acces la el, deși atât noi, cât și reprezentanții presei sibiene, l-am cerut de mai multe ori.
– După ce a fost demis Guvernul Orban, am avut acces la document și am constatat că este un act fără valoare și implicații financiare, în care Guvernul își afirma acordul pentru construirea noului spital județean.
– A început pandemia Covid și, odată cu ea, a venit și ”echipa câștigătoare” Cîțu, sprijinită total de PNL Sibiu. Au urmat aceleași promisiuni și vizita de rigoare la amplasamentul noului spital. Noutatea a fost că apăruse PNRR-ul, numai bun de invocat drept viitoare ”sursă de finanțare”.
– „Echipa câștigătoare” a dispărut la fel de repede cum a apărut și a urmat noul premier, iar conducerea județului a avut mai multe vizite la Guvern, pentru a se întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ciucă.
– Una dintre vizite a fost făcută publică pe pagina de socializare a liderilor PNL Sibiu. S-a mințit că premierul și liderii de la nivel central au dat asigurări că noul spital județean din Sibiu se va construi din fonduri PNRR.
– Au mințit pentru că, prin PNRR, Guvernul liberal Cîțu își asumase în scris față de Comisia Europeană că va construi 25 de unități spitalicești sau spitale noi, suma totală alocată prin PNRR fiind de 1,6 miliarde de euro.
– În condițiile în care proiectul noului spital județean Sibiu ajunsese deja la un cost de aproximativ 520 de milioane de euro, era clar că, pentru a nu pune în pericol întreg PNRR-ul, acesta nu avea cum să primească finanțare. În cazul în care nu se realizau obiectivele din PNRR, respectiv cele minim 25 de unități spitalicești și spitale noi, se pierdeau toți banii din PNRR (1,6 miliarde de euro).
– Atunci când a fost publicată lista spitalelor a căror construcție va fi finanțată prin PNRR, în loc să-și recunoască greșeala, a fost mai ușor ca reprezentanții PNL Sibiu să spună că PSD este de vină și că domnul ministru Alexandru Rafila i-a descalificat voit.
– UN FALS GROSOLAN pentru că obiectivul de finanțare ”Construire spital județean de urgență Sibiu” a fost respins întrucât nu îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute în cadrul etapei I de evaluare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1237/2022.


– Subliniem faptul că Hotărârea de Guvern este adoptată și semnată, conform legislației în vigoare, de premierul României, (în cazul de față, Nicolae Ciucă, președintele PNL). Lucrurile acestea au fost explicate pe larg și de ministrul Sănătății, în răspunsul la contestația înaintată de Consiliul Județean Sibiu.
Dacă doamna Cîmpean ar fi ascultat a doua propunere a PSD Sibiu, lansată public, care prevedea construirea unor clădiri noi în curtea actualului Spital Județean, asemenea spitalului Polisano, sumele erau mult mai mici, iar proiectul ar fi putut fi finanțat prin PNRR.
Ne exprimăm speranța că doamna Cîmpean nu va mai spune neadevăruri, se va trezi la realitate și va munci cot la cot cu echipa din cadrul Consiliului Județean pentru că, între timp, au apărut și alte surse de finanțare care se pot accesa, astfel încât proiectul noului spital județean să se poată materializa. Altfel, sibienii vor rămâne doar cu spitalul virtual, prezentat de doamna Cîmpean și realizat pe bani mulți, din bugetul județului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri