spot_img
11.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Filarmonica de Stat Sibiu, despre protestul sindicaliștilor: “Situația este paradoxală”

Știri din Județ

Publicitate

Reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu, în urma comunicatului transmis de SAIFS, zilele trecute, (citește Un nou proces pentru o concediere abuzivă. A șasea săptămână consecutivă cu banderole albe la Filarmonica de Stat Sibiu) su răspuns astfel:


Referitor la comunicatul Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) din 29 martie 2023, constatăm că situația în care se află acum Filarmonica de Stat Sibiu este paradoxală.

1. Câțiva membri de sindicat încearcă să convingă conducerea instituției să semneze un act ilegal: transformarea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată în contract pe perioadă nedeterminată, în mod nelegal, “din pix”, fără concurs. Astfel, câțiva muzicieni ajung să poarte banderole albe în fața publicului de câteva săptămâni, în paralel cu o campanie de denigrare a instituției, în principal a managerului, susținută de conducerea sindicatului, reprezentată de doamna Monica Florescu.

Repetăm informația. Unui angajat al instituției i-a expirat de drept contractul individual de muncă pe perioadă determinată, contract încheiat la solicitarea sa în această modalitate pentru a beneficia de indemnizație de cazare, iar după 3 ani de activitate, Filarmonica de Stat Sibiu a propus un nou contract pe perioadă determinată pentru a continua colaborarea. Acesta a refuzat să îl semneze, afirmând că dorește să semneze doar un contract pe perioadă nedeterminată, și ne-a acționat în judecată, motivând că în ianuarie 2020 a câștigat un concurs de angajare pentru perioadă nedeterminată. Însă fostul angajat, domnul D.T., omite să informeze publicul despre faptul că, după concursul din ianuarie 2020, el a depus o cerere prin care a solicitat să se angajeze pe perioadă determinată, pentru a beneficia de subvenția lunară pentru cazare. Filarmonica de Stat Sibiu respectă legile în vigoare. Înțelegând nevoia angajatului, i-am deschis acum posibilitatea de a continua cu un nou contract și ne-a refuzat.

2. Conducerea sindicatului, reprezentată de doamna președintă Monica Florescu afirmă public faptul că ar exista o concediere ilegală.

Domnul F.G., angajat până în luna martie 2023 pe poziția de solist intrumentist gradul 1A, și-a depus dosarul în vederea pensionării la Casa de Pensii. Acesta avea obligația de a ne informa cu privire la acest aspect important al relației cu instituția. În luna martie 2023, Casa de Pensii Sibiu ne-a informat că, din 15 decembrie 2022, s-a emis decizia de pensionare a colegului nostru. Domnul F.G., din diferite motive, nu ne-a anunțat. În conformitate cu legea muncii, art. 56 alin. 1 lit. c), contractul individual de muncă încetează de drept la emiterea deciziei de pensionare de către Casa de Pensii. Am intrat în legalitate în luna martie, pentru că până atunci nu am fost informați, iar la aflarea adevărului am constatat faptul că respectivul contract de muncă a încetat de drept. Pentru a clarifica o altă informație transmisă de sindicatul Filarmonicii, trebuie să precizăm că decizia de pensionare se semnează de emitent, nu de către pensionar, și de aceea fostul nostru coleg nu a semnat decizia.

3. Filarmonica a demarat procedurile de negociere a contractului colectiv de muncă din data de 31 august 2022. Sindicatul nu a răspuns acestei invitații pe care am transmis-o în scris. Suntem surprinși să ne vedem acuzați că nu am demarat această procedură.

Din păcate, de câteva luni, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu, perseverează în a transmite în spațiul public informații eronate sau false la adresa instituției, conducerii și a managerului. Nu ne dorim să interferăm cu interesele private ale conducerii sindicatului, dar trebuie să remarcăm, cu deosebit regret, faptul că organizația sindicală este folosită în alte scopuri decât acelea statutare.

Domnul M.F.S., angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a refuzat să participe la concertul din norma de lucru, organizat de Filarmonică, dedicat Zilei Femeii (8 martie), absentând și transmițând colegilor că: “Acest concert nu face parte din atribuțiile noastre și nu face parte din obligațiile noastre stabilite de contract/ fisa postului si CCM. Azi dimineața la ora 9 comitetul sindical a pus aceasta problema managerului instituției, însă el a REFUZAT sa rezolve problema. Cei care decideți sa Cântați trebuie sa asumați faptul ca Prestați un serviciu “gratis” / pro-bono. Eu NU accept.”

Toate concertele organizate de către Filarmonică fac parte din atribuțiile de serviciu ale muzicienilor angajați în norma normală de lucru stabilită de lege. Acest concert nu se deosebește cu nimic de altele. Era un concert în ziua de miercuri (8 martie) cu solista Analia Selis. Așadar, managerul nu avea ce problemă să rezolve.

Programul activităților nostre pentru realizarea concertelor și spectacolelor este alcătuit din repetiții zilnice, de câte 4 ore, de luni până joi, la care se adaugă studiu individual realizat la sediu sau acasă care completează orele de lucru și, desigur, concertele cunoscute de tot publicul nostru. Acest program flexibil oferă șansa pregătirii orchestrei și individuale a angajaților din orchestră.

Așa cum se poate observa și pe site-ul instituției, în Filarmonica de Stat Sibiu, nivelul mediu al salariilor nete lunare este de 6.600 lei în orchestră și 2.700 lei în administrație. Având aproximativ 30 de muzicieni cu salarii brute de peste 10.000 lei brut lunar, impactul bugetar asupra județului este destul de consistent și, în consecință, una dintre metodele de a eficientiza investiția publică în cultură este de a diversifica tipurile de concerte și de a mări numărul manifestărilor culturale dedicate copiilor, comunității locale și naționale care ne susțin constant.

În mod regretabil, așa cum se cunoaște deja, au fost cazuri care au făcut ca absența de la un concert educativ a vicepreședintelui sindicatului, domnul Emanuel Dombi, și a colegului acestuia, domnul D.L., motivate ulterior medical, au condus la anularea unui concert educativ. Ne-a surprins faptul că organele de conducere sindicală nu s-au delimitat de această faptă. Din păcate, trebuie să dezvăluim realitatea faptului că, la nivelul orchestrei, în anul 2022 au fost înregistrate 110 concedii medicale care totalizează 440 de zile.

Atitudinea ostilă față de un talentat muzician străin, invitat să colaboreze în orchestră, l-a determinat pe colegul nostru, domnul R.P., să nu îi permită invitatului să cânte în orchestră și nici măcar să se așeze în scenă. Astfel, muzicianul din Italia a fost pus brutal în imposibilitatea de a își onora contractul cu Filarmonica și a fost nevoit să se întoarcă, descumpănit și dezamăgit, înapoi în Italia. Situația sfidează logica, în condițiile în care pe adresa Filarmonicii și chiar a Consiliului Județean Sibiu au fost primite multe solicitări din partea sindicatului care ne cereau să detectăm colaboratori valoroși care să completeze partida de oboi. În loc să ne bucurăm de calitatea artistică a muzicianului invitat, i-am lăsat acestuia impresia că Sibiul nu ar fi un model de acceptare a diversității culturale, nu mai respectă profesionalismul artistic și – pentru că un angajat a ignorat legislația europeană care se referă la libera circulație a forței de muncă în UE – s-a simțit discriminat de către acest coleg.

Din păcate, nu este întotdeauna indicat să privim în culisele scenelor sau nu suntem cu toții dispuși să ne asumăm sacrificiul de a studia multe ore în copilărie pentru a ne atinge visul de a deveni muzicieni, dar aceste sacrificii nu ar trebui să scuze un comportament necivilizat sau nepotrivit. Avem și exemplul unei dirijoare care, în timpul repetiției, ca să se apere de agresivitatea colegului nostru de la tubă, domnul D.L., a trebuit să îl amenințe cu sesizarea organelor de poliție la scenă, pentru a fi lăsată să își desfășoare repetiția și să scape de presiune.

Conducerea Filarmonicii nu susține astfel de comportamente și a demarat procedurile interne pe care le are le dispoziție. Comportamentul agresiv al unui coleg s-a soldat cu un avertisment scris, doar ca o atenționare, iar acesta, contestându-l în justiție, a ajuns să câștige împotriva Filarmonicii. Chiar și așa, Filarmonica nu comentează, ci execută toate hotărârile instanței, indiferent care sunt acestea.

Activitatea orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu este susținută de toți colegii care iubesc arta și se sacrifică pentru aceasta. Majoritatea dintre noi ne dedicăm total acestei vocații care, din fericire, în epoca modernă, ne permite să încheiem și contracte de muncă.

Tocmai de aceea, vă cerem scuze pentru aceia dintre noi care au uitat pentru moment faptul că menirea noastră principală este de a bucura publicul și de a-l face să uite de greutăți, tensiuni și frici. Ne pare foarte rău că se întâmplă, uneori, ca o parte dintre noi să vă încărcăm cu propriile noastre probleme.

Ne dorim ca sindicatul condus de doamna Monica Florescu ș să aibă mai departe ca obiectiv apărarea intereselor salariaților, să protejeze contractele de muncă ale colegilor și să constituie un sprijin în dezvoltarea fenomenului muzical sibian. Încrederea și susținerea pe care ne-o acordă acum Consiliul Județean Sibiu se datorează unei activități de excepție realizată de echipa Filarmonicii, formată din orchestră, administrație și departament tehnic.

Orice transformare radicală poate aduce după sine bucuria sau satisfacția unora, dar și nemulțumirea altora, care acceptă mai greu ieșirea din zona de confort. Trecerea de la 40 de concerte simfonice anual la aproape 67 reprezintă un efort care trebuie susținut de fiecare dintre noi, pentru a fi mai prezenți în comunitate. Dacă în anul 2019, Filarmonica organiza 7 concerte educative anual, ne bucurăm să vă spunem că anul trecut s-a încheiat cu 85 de activități dedicate copiilor și tinerilor. Tot în 2019, Filarmonica se reprezenta în afara Sibiului cu 3 concerte. În 2022, orchestra s-a deplasat de 12 ori în afara orașului și chiar a județului, iar în 2021 am făcut un turneu europeean de 33 de concerte. Ne lăudăm să creștem și pragmatic, evoluând de la 400.000 lei fonduri atrase în anul 2019, la 1.500.000 lei în 2022. Am devenit o instituție atât de demnă de încredere, încât am fost selectați să organizăm, la Sala Thalia, vizita Prințului Charles, actualul monarh al Marii Britanii.

Ne sprijinim pe toți colegii care cu mândrie muncesc pentru aceste realizări care ne duc mai aproape de valorile culturale europene pe care le admirăm, ne bucurăm de energia voluntarilor noștri devotați și de căldura din ce în ce mai evidentă cu care ne înconjoară publicul matur sau tânăr, comunitatea și partenerii.

Mulțumim partenerilor noștri culturali constanți – Muzeul ASTRA, Teatrul de Balet Sibiu, Biblioteca ASTRA și Astra Film -, ne bucurăm să colaborăm în fiecare ediție FITS sau Festivalul Enescu, beneficiem de atenția, remarcile și chiar laudele presei locale și naționale. Avem norocul să fim sprijiniți constant de Consiliul Județean Sibiu, instituția care investește cel mai mare buget în cultură dintre toate consiliile județene din România.

Este datoria noastră să lăsăm deoparte orgoliile și să ne îndeplinim misiunea culturală, scutind spectatorii de manifestări ridicole ale intereselor personale care nu au legătură cu actul artistic.

Invităm comitetul de conducere al Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu să-și îndeplinească onest și cu bună credință rolul de apărare a drepturilor legale ale colegilor pe care îi reprezintă, să deblocheze desfășurarea activității instituționale așa cum este ea asumată prin proiectul de management votat de Consiliul Județean Sibiu și evaluările manageriale finalizate cu note maxime, să facem echipă echilibrată, să ne sprijinim atunci când apar greutăți, să lansăm în media informații relevante despre activitatea artistică. Vă invităm să avem un mediu de lucru bazat pe colegialitate și respect reciproc, să susținem colegii, colaboratorii și invitații în efortul de a se acomoda cu un nou colectiv și să oferim publicului concerte și spectacole de calitate, fără să aglomerăm mesajul cu probleme adiacente sau interne.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda