spot_img
20.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Mesajul pastorului sibian, Sorin Cigher: Ce înseamnă pentru tine Vinerea Mare?

Știri din Județ

Publicitate

Sorin Cigher, pastorul Bisericii Baptiste “Sion” din Sibiu transmite următorul mesaj:


De ce sărbătoresc creștinii Vinerea Mare? Ce s-a întâmplat în istorie de are o însemnătate așa de mare pentru noi această zi? Ce înseamnă pentru mine, pentru tine Săptămâna Mare? Nu este o zi ca oricare alta? NU! Această zi, după multe alte zile încărcate, culminează cu despărțirea Fiului de Tată! De ce? Pentru că dreptatea lui Dumnezeu nu poate să vadă pacatul, iar Fiul s-a încărcat cu păcatul meu! Începutul Săptămânii Mari a fost plin de bucurie, toată lumea a strigat entuziasmată și fericită: „Osana!”. Euforia lor era molipsitoare, ne-ar fi luat valul entuziasmului pe oricare, dar motivul bucuriei era incert, spiritul de turmă este evident.

Rând pe rând, oamenii au plecat acasă, fiecare cu treaba lui, dar echipa Domnului rămâne lângă El pentru câteva zile. Mântuitorul intră în Templu, deranjează lumea religioasă, lumea afacerilor și lumea de rând care au contrafăcut locașul Sfânt și i-au schimbat destinația. Hristos este intrigat și îi alungă din Casa Tatălui pe cei care au dezonorat-o, au pervertit-o! Săptămâna Mare este și săptămâna lacrimilor (uscarea smochinului neroditor- semnal de alarma pentru cei care trăiesc o viață superficială, preocupați doar de ornamente de sărbători, de formă și nu de esență). Apoi, Hristos vede frumuseațea orașului Ierusalim de pe un deal, dar Mântuitorul plânge pentru oamenii din cetate văzându-le viitorul, dar și ruinele care urmau să ia locul zidurilor frumoase. Urmează și gestul acelei femei care îl prețuiește pe Hristos mai mult decât o cetate întreagă, oferind acel parfum scump, dovedind că pentru ea Domnul valorează mai mult decât orice pe lume. Deși este aspru judecată, chiar de către apropiații Domnului, ea îl pregătește pentru îngropare.

Apoi se întâmplă un lucru dezgustător, un ucenic care preferă banii în locul onestității și al loialității. Ia banii și își vinde Stăpânul, practică valabilă și astăzi. Joia Mare este ziua în care toți sunt gata să-L părăsească, chiar și cel mai apropiat ucenic, îndrăzneț din fire, își neagă prietenul și Domnul. Ucenicii dorm în grădină, Hristos se roagă, agonia este de neînchipuit, sudoarea se transformă în picături de sânge, iar rugăciunea Lui este să se facă voia Tatălui!

Este prins, legat și dus spre judecată. Noaptea lungă a ororilor este așteptată de mulți. În această noapte, la un foc străin, se încălzește și Petru, așteptând să vadă deznodământul. Domnul este luat, iar cineva rânjește ca și cum și-ar fi atins scopul, crezând că a câștigat războiul! Lupta finală nu s-a dat joi, ci vineri! A fost improvizat un complet de judecată, bâlba magistraților a fost evidentă, a fost purtat de la Ana la Caiafa, pentru că nu aveau capete de acuzare, urmau să inventeze ceva care să le fie potrivit și să aibă acoperire. Într-un final, poporul a ales un criminal în schimul Domnului. Poporul, care cu câteva zile a fost entuziasmat, acum își condamnă Domnul! Vinerea Mare îndreaptă oglinda spre noi (am fi procedat la fel), dar este și reflectarea dragostei Sale de la cruce!

Ce este Vinerea Mare? Ziua în care Hristos Domnul a acceptat crucea mea, fioroasă, umilitoare, a dus-o în spate, s-a lăsat crucificat, deși era nevinovat, El s-a identificat cu mine și cu tine! De aceea a purtat-o! A acceptat crucea pentru că m-a iubit! S-a dus în locul meu pentru că m-a vrut cu El pentru veșnicie! A câștigat mântuirea mea la cruce! A plătit prețul meu la Golgota! A câștigat războiul, a zdrobit „capul șarpelui” pe Dealul Căpățânii! Da, Vinerea Mare este ziua în care legătura omului cu Dumnezeu s- a refăcut prin Domnul Isus Hristos! De atunci, omul are acces liber la Tatăl prin Fiul! Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este născut din Tatăl, este dovada sacrificiului suprem, este Singurul care poate mijloci pentru păcatele noastre. El ne poate oferi iertarea de toate păcatele noastre! Prin El avem răscumparea, El a făcut totul pentru noi! Suntem salvați fără nici o plată, fără nici o contribuție, ci prin

realizarea mântuirii noastre la cruce! Nu există creștinism autentic fără cruce! Nu există salvare fără Hristos! Nu există mântuire fără Fiul lui Dumnezeu, mort, dar și înviat a treia zi! Legătura cu El o obținem doar într-un singur loc: prăbușiți în fața Lui, recunoscători pentru tot ce a făcut pentru noi, privind la moartea Sa înlocuitoare de la cruce! Lacrimile Sale, picăturile mari de sânge, umilirea pe care a suportat- o, toate au fost de dragul nostru!

Vinerea Mare este vinerea în care noi trebuia să fim răstigniți pentru toate păcatele noastre, dar a hotărât, a ales să ne înlocuiască. Să ne oprim și să Îi spunem: mulțumesc, Doamne, că ai murit și pentru mine! A fost o Vinere Mare, dar nu uitați, vine și duminica! Fiul lui Dumnezeu a înviat a treia zi! Este Domnul nostru viu! Întregul Său mesaj a fost confirmat în dimineața învierii! Hristos Domnul nu este în mormânt! Hristos este Viu! Ultimul cuvânt este al Lui, ÎNVIEREA!

Sorin Cigher, 14 aprilie 2023, Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă