spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Dumitru Budrala, fondatorul Festivalului ASTRA Film, propus de PNL drept Cetățean de Onoare al Sibiului (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

PNL Sibiu a transmis către mass media următorul comunicat de presă:


Inițiativa PNL: Dumitru Budrala propus drept Cetățean de Onoare al Sibiului la împlinirea a 30 de ani de ASTRA FILM

„ASTRA FILM FESTIVAL (AFF) împlinește anul acesta 30 de ani de la prima sa ediție, cea din 1993. Devenit unul dintre marile evenimente ale cinematografiei europene, ASTRA FILM a adus beneficii extraordinare comunității sibiene, iar gestul nostru vine ca o recunoaștere fireasca a tuturor acestora.

Dumitru Budrala este cel care a creat AFF, este omul căruia i se datorează creșterea  și calitatea de astăzi a festivalului, dar si  reușita misiunilor  ambițioase pe care festivalul si le-a asumat  (Astra Film Junior, Doc School, Romania Open și foarte multe altele). Dumitru Budrala are alături o echipa pentru performantele căreia  merită, de asemenea, aprecieri”, se arata în postarea făcută de liberali pe pagina de socializare  a organizației PNL  Sibiu.

Președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu, a afirmat ca Dumitru Budrala „face neîncetat, de zeci de ani, dovada atașamentului său pentru Sibiu și pentru oamenii care trăiesc aici” și că merită din plin acest titlu. În plus, liderul liberal și-a felicitat colegii pentru demers si pe consilierul local Corina Dăncilă pentru inițiativă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?