spot_img
15.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

SIBIU: 11 artiști sibieni și un curator, acuzații dure la adresa autorităților locale și instituțiilor de cultură

Știri din Județ

Publicitate

Expoziția manifest „Buget Zero, câțiva metri pătrați”, vernisată astăzi în Sibiu, a strâns 11 artiști și un curator care au atacat direct instituțiile locale pentru lipsa de implicare în susținerea artei vizuale. Alături de ei au stat în sală și alți artiști vizuali sibieni, care susțin aceleași idei.


Liviana Dan, curator cu state vechi în Sibiu, a stat alături de cei 11 artiști vizuali contemporani, majoritatea cu multiple expoziții internaționale, dar aproape necunoscuți la Sibiu. Aceștia au acuzat Primăria că nu se implică în promovarea artei vizuale. Liviana Dan a spus că este și o lipsă de transparență a împărțirii banilor publici și adesea a văzut cum artiști mediocri primesc sume uriașe pe proiecte, iar cei premiați internațional sunt ostracizați.

Tonul discursurilor, la o parte din artiștii prezenți, a fost adesea dur și la adresa Uniunii Artiștilor Plastici, a Muzeului Brukenthal, a Liceului de Artă, dar și a altor instituții de cultură din oraș. Principalele două probleme subliniate de toți cei prezenți a fost lipsa unui spațiu de expunere permanent pentru artiștii vizuali contemporani și nesusținerea financiară a artei vizuale moderne. Aceștia au amintit că în anul 2007 la un imobil de pe strada Cetății din Sibiu s-au cheltuit bani publici mulți pentru amenajarea unui astfel de spațiu. Au fost implicați și arhitecți austrieci, dar apoi spațiul a ajuns la asistența socială.

VIDEO: O incursiune în câteva din instalațiile și operele expuse

Anul 2007 a trecut și atât

După anul 2007, unii artiști au spus că au sperat la o creștere a actelor culturale moderne la Sibiu. Dar, din păcate, acestea aproape au dispărut. Singurele spații unde pot expune artiștii vizuali contemporani forme moderne de artă, sunt de tip nomad. Ca și în cazul acestei expoziții, deschise publicului pentru 10 zile până în 30 aprilie pe strada Ion Rațiu nr. 2. Este o clădire recent renovată integral, iar dezvoltatorul a pus-o la dispoziția artiștilor provizoriu.

Lipsa galeriilor comerciale de artă din Sibiu, spune Liviana Dan, susținută de artiștii prezenți, nu înseamnă că la Sibiu nu există public pentru arta contemporană. Doar că publicul nu are unde vedea această artă. S-a dat exemplul orașelor Cluj, Timișoara, Iași și București, unde spațiile publice și private destinate permanent artei contemporane sunt multiple.

Sibiul este cu 50 de ani în urma Clujului

Comparația între Sibiu și Cluj din punct de vedere al promovării de către autoritățile locale a artei vizuale moderne este uriașă, crede Liviana Dan. Artiștii prezenți o susțin. Ei cred că Sibiul are un potențial uriaș la acest capitol. Dovadă stau artiștii vizuali moderni sibieni prezenți cu multe expoziții în Europa și SUA, dar nu în Sibiu. Aceștia acuză o lipsă de viziune și înțelegere a artei moderne din partea Primăriei și a instituțiilor de cultură.

Aceștia au amintit că primarul Astrid Fodor nu dorește să îi primească în audiență niciodată, deși au cerut. Ei cred că politicienii aleși pe funcții sau numiți directori de instituții, chiar dacă nu înțeleg arta modernă vizuală ar trebui să asculte specialiștii și artiștii în domeniu.

Cine sunt cei 11?

Grupul artiștilor manifestanți prin artă de la Sibiu îi numără pe Alex Mirutziu, Casandra Vidrighin, Stefan Jammer, Constantin Fîntînă, Iulian Bisericaru, Roxana Ionescu, Anca Statica, Adriana Chiruta, Robert Simon, Chris Balthes și Sebastian Moldovan. În această expoziție, ei au diferite lucrări de la tablouri, printuri, instalații, proiecții etc. Lucrările lor artistice sunt adesea căutate pentru a fi expuse în Occident, dar abia acum ajung și la Sibiu.

Alături de ei, la vernisaj, au stat și alți artiști sibieni expuși în Europa, dar care la Sibiu nu reușesc să își prezinte operele în spații publice. Cel mult în mici galerii improvizate sau în spații temporare oferite de privați.

GALERIE FOTO:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…