Aproape 5.000 de tineri absolvenți ai Universității Lucian Blaga Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu au sărbătorit bucuria încheierii studiilor universitare în Piața Mare a Sibiului, în cadrul evenimentului Gaudeamus 2023 – Festivalul absolvenților sibieni.

Primarul Astrid Fodor a transmis de pe scenă un mesaj de felicitare și încurajare: „Acum este momentul vostru – construiți-vă o carieră care să vă reprezinte ca persoane, dar și ca profesioniști. Arătați ce puteți! Fiți ambițioși și atunci satisfacțiile nu vor întârzia să apară! Puneți suflet și pasiune în tot ceea ce faceți, iar atunci succesul nu vă va ocoli!”

Evenimentul cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală a fost cu adevărat o sărbătoare, cu muzică, glume și momente artistice, cu emoțiile tinerilor, ale părinților și profesorilor, dar și cu sfaturi și cuvinte de încurajare din partea rectorilor celor două instituții și a oficialităților prezente. Anul acesta, în premieră, prezentatori au fost doi studenți ai Facultății de Litere și Arte care au făcut ca evenimentul să fie cu și despre studenți.

