Deputatul AUR, Sebastian-Ilie Suciu, a subliniat, în cadrul unei declaraţii politice, faptul că în România sunt zeci de mii de bolnavi de cancer care aşteaptă ca Ministerul Sănătăţii să prezinte, până la finele lunii iunie 2023, normele de aplicare pentru legea privind Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului. Potrivit deputatului AUR, în loc să vină cu soluţii, ministrul Rafila este mai preocupat de răfuieli şi dispute politice.
„Zeci de mii de bolnavi de cancer din România aşteaptă din partea Ministerului Sănătăţii, până la finele lunii iunie 2023, normele de aplicare a Legii privind Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului, însă Alexandru Rafila pare să aibă alte preocupări, şi anume dânsul este preocupat cu răfuieli şi dispute personale.
Domnule Rafila, în România se moare de cancer ca nicăieri altundeva în Europa, iar dumneavoastră vă arde de răfuieli personale? Domnule Rafila, chiar este nevoie ca ai dumneavoastră colegi să iasă-n stradă pentru a fi auziţi? Chiar nu aţi găsit un model mai demn de urmat decât cel al lui Klaus Iohannis?
Câţi români trebuie să mai moară ca să beneficieze, până la urmă, de acest Plan Naţional de Combatere şi Control al Cancerului cu care v-aţi lăudat peste tot pe unde aţi mers?”, a afirmat Sebastian-Ilie Suciu.
Deputatul AUR a precizat că este timpul ca ministrul Rafila să se apuce de treabă. „Vrem rezultate concretizate în norme de aplicare ale planului, indiferent de cine sunt semnate acestea. În joc sunt vieţile românilor, deci vă recomand să lăsaţi pentru o clipă ambiţiile personale şi să procedaţi măcar o dată în direcţia binelui ţării”.
Deputat AUR SIBIU
Sebastian-Ilie Suciu