spot_img
11.6 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Peste 2600 de locuri fără taxă la programele de licență și master, propunerea ULBS pentru sesiunea de admitere 2023

Știri din Județ

Publicitate

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va acorda în plus 128 de burse de studiu (72 de burse pentru programele de licență și 56, pentru cele de master) În total, oferta educațională a învățământului cu frecvență (IF) la ULBS pentru anul universitar 2023-2024 cuprinde aproape 6000 de locuri pentru programele de licență și master, cu și fără taxă. Acestora li se adaugă cele 1000 de locuri alocate învățământului la distanță și alte 60 pentru învățământul cu frecvență redusă (IFR), destinate programelor de licență.150 de locuri sunt alocate studiilor de master, în forma de învățământ la distanță (ID).


Cele 1720 de locuri fără taxă la programelor cu licență și 945 la cele master, tot fără taxă, la care se adaugă bursele oferite de ULBS reprezintă răspunsul universității noastre la susținerea educației superioare într-un context economic care nu este întodeauna favorabil investițiilor. Educația reprezintă însă o investiție care produce efecte întreaga viață, așa încât merită a fi prioritizată de către orice absolvent de liceu.

La ULBS, facem eforturi constante pentru a oferi programe educaționale adaptate nevoilor pieței muncii, cu costuri cât mai scăzute pentru studenți.”, a subliniat prof.univ.dr. Sorin Radu, rectorul ULBS.

În acest an, vor fi organizate în premieră sesiuni de examene pentru două programe noi, unul de master, Psihologia muncii și organizațională. Diagnoză și intervenție ocupațională,la Facultatea de Științe Socio-Umane și altul de licență, Informatică economică – în limba engleză, la Facultatea de Științe Economice.Tot din seria programelor initiate recent fac parte și programele de licență Balneofiziokinetoterapie și Medicină – în limba engleză, ambele dezvoltate în cadrul Facultății de Medicină.

Distribuția locurilor scoase la concurs de Ministerul Educației Naționale pentru anul universitar 2023-2024 le include și pe acelea cu destinație specială, după cum urmează:

LICENȚĂ:

  • 10 locuri destinate candidaților de etnie romă;
  • 61 locuri destinate candidaților care au absolvit licee din mediul rural;
  • 57 locuri destinate candidaților din Republica Moldova și diasporă;
  • 122 locuri destinate domeniilor prioritare;
  • 57 locuri destinate formării cadrelor didactice;
    MASTER:
  • 5 locuri destinate candidaților de etnie romă;
  • 95 locuri destinate domeniilor prioritare;
  • 10 locuri destinate candidaților din Republica Moldova și diasporă
    În cifre, admiterea pe facultăți a sesiunii 2023 este structurată astfel:
    FACULTATEA DE TEOLOGIE:
  • Licență – 108 locuri (din care 73 de locuri fără taxă)
  • Master – 57 de locuri (din care 42 de locuri fără taxă)
    FACULTATEA DE DREPT:
  • Licență – 450 de locuri (din care 129 de locuri fără taxă)
  • Master – 342 de locuri (din care 84 de locuri fără taxă)
    FACULTATEA DE LITERE ȘI ARTE:
  • Licență – 353 locuri (din care 211 locuri fără taxă)
  • Master – 191 de locuri (din care 118 locuri fără taxă)
    FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE:
  • Licență – 777 de locuri (din care 296 locuri fără taxă)
  • Master – 382 de locuri (din care 189 locuri fără taxă
  • FACULTATEA DE INGINERIE:
  • Licență – 735 de locuri (din care 474 de locuri fără taxă)
  • Master – 385 de locuri (din care 230 de locuri fără taxă)
  • FACULTATEA DE ȘTIINȚE:
  • Licență – 333 de locuri (din care 184 de locuri fără taxă)
  • Master – 199 locuri (din care 131 de locuri fără taxă)
  • FACULTATEA DE MEDICINĂ:
  • Licență – 483 locuri (din care 150 de locuri fără taxă)
  • Master – 75 de locuri (din care 0 locuri fără taxă)
  • FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI:
  • Licență – 209 de locuri (din care 140 de locuri fără taxă)
  • Master – 100 de locuri (din care 65 de locuri fără taxă)
  • FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECOMOMICE:
  • Licență – 510 de locuri (din care 192 de locuri fără taxă)
  • Master – 250 locuri (din care 142 de locuri fără taxă

Pentru mai multe detalii privind calendarul admiterii, precum și pentru a accesa oferta
educațională completă a ULBS, candidații au la dispoziție link-ul: https://admitere.ulbsibiu.ro/ .


Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este membră a Alianței FORTHEM (https://www.forthemalliance.eu/ ) și a Consorțiului Universitaria (https://profs.info.uaic.ro/~consortiu/about.html).

De asemenea, ULBS este prezentă în ranking-urile internaționale de prestigiu din domeniul educației (https://www.ulbsibiu.ro/news-categories/rankinguri/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă