0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Începând de mâine, FITS cucerește Sibiul pentru zece zile de MIRACOL

Știri din Județ


Doar o zi ne mai desparte de primul gong care deschide cea de a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu!


O singură zi ne mai desparte de MIRACOL, tema din acest an, care ne va fi ghid vreme de zece zile pe străzi, prin piețe și alei, în biserici și săli tradiționale de spectacol, în sufletele și mințile vrednice și dornice de frumos!


Cea mai mare întâlnire anuală a artelor spectacolului are loc la Sibiu în perioada 23 iunie – 2 iulie și propune o agendă cu peste 800 de evenimente în aproximativ 80 de locații, la care vor participa în jur de 5000 de artiști și invitați din 75 de țări.
O mare parte din biletele la spectacole sunt deja vândute, dar doritorii pot încă să mai prindă câteva locuri la unele dintre marile producții care sunt prezentate în acest an la FITS. Mai mult, secțiunea Online din acest an oferă celor care nu pot fi prezenți la Sibiu ocazia să se bucure de MIRACOL prin intermediul abonamentelor și biletelor la cele 40 de spectacole incluse în această secțiune.
Programul complet FITS30 se găsește pe sibfest.ro, dar și în aplicația FITS, care poate fi descărcată gratuit, atât pentru Android, cât și pentru iOS.



„Împreună cu echipa Festivalului, am lucrat extrem de mult pentru această ediție aniversară și ne bucurăm că putem oferi cel mai amplu program de până acum, cu spectacole pe care publicul din România le vede chiar înaintea celui de la Avignon sau Edinburgh. Cu Iubire și Pasiune, am construit speranța împreună și am desăvârșit Arta de a dărui!
Suntem onorați că facem parte din această comunitate și că putem arăta întregii lumi orașul Sibiu în cea mai splendidă înfățișare a sa, cuprins de magie și Frumos!
Vă așteptăm pe toți să vă bucurați de MIRACOL în aceste zece zile de grație!”, spune Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS.

Iată și recomandările de spectacole din prima zi a Festivalului, vineri, 23 iunie 2022!

Primul eveniment inclus în program este Ne jucăm și reciclăm, o propunere atrăgătoare și interactivă a companiei Katakrak pentru cei mai mici dintre spectatori. Piața Mică, de la ora 11, cu reluare de la ora 18.

De la ora 12, pe pietonala Bălcescu ascultăm Fanfara veselă (Israel), iar de la 12.45, tot acolo, cei de la Bubble On Circus (Italia) ne invită la Miracolul străzii.

Absolut de neratat este evenimentul care marchează deschiderea oficială a acestei ediții FITS: O catedrală plină cu orgi (Elveția, România, Norvegia) de la Catedrala Evanghelică C.A. „Sfânta Maria”, cu începere de la ora 16. O premieră absolută, un concert plin de magie în care sunetele orgilor ne vor purta spre înălțimi nebănuite!

În măsura imposibilului este spectacolul pe care publicul de la Sibiu are ocazia unică de a-l vedea înainte de a fi prezentat în selecția oficială de la Avignon și Edinburgh, mâine, de la ora 18, la Fabrica de Cultură, cu o a doua reprezentație sâmbătă, 24 iunie. O producție La Comédie de Genève al cărei text și regie poartă semnătura stelarului Tiago Rodrigues.

De la ora 18.30, cei care preferă spectacolele în aer liber sunt invitați pe strada Cetății pentru Proiect Moștenirea realizat de Mihai Mălaimare în cadrul Festivalului Statuilor Vivante. Nu mai puțin de șapte producții ne așteaptă la FITS30 pe Strada Cetății de la ora 19.15 în cadrul acestui proiect: Ciomagul și Pumnalul (Universitatea de Arte din Târgu Mureș), Povești din Hanul Jartierei (Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru), Balul Shakespeare (Universitatea Naţională de Arte ,,George Enescu”), Triptic (Departamentul de Arte și Media, Universitatea din Craiova), Duel – Hamlet, Romeo și Julieta  (Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău), Muzeul statuilor Shakespeare (Universitatea Ovidius din Constanța) și Sărutul (Universitatea „Lucian Blaga” – Sibiu/Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu).

Tot mâine încep și spectacolele din Piața Habermann, la ora 19, cu producția Împreună adusă de trupa ConTakt (Austria, Germania, Franța), o propunere care ne poartă prin lumi diferite și abordează teme precum vulnerabilitatea, încrederea, blândețea și joaca.

La ora 19, Sala Mare a TNRS își deschide porțile pentru publicul FITS cu producția Inima mea nu-mi mai aparține de la Habima National Theatre (Israel), un spectacol al cărui mesaj este plin de compasiune și luptă neîncetată pentru viață și iubire.

De la ora 20 ascultăm Gospel (UK) la Biserica Parohială Romano-Catolică „Sfânta Treime” sau mergem să-i vedem pe Marcel Iureș și colegii săi în Creatorul de teatru de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, la Filarmonica de Stat Sibiu.

În Piața Mare, de la 21.15, cei de la Gratte Ciel (Franța) ne propun un Cod roșu de acrobații, apoi ne vom bucura de cele două concerte susținute de Judy’s Harmonica Ensemble (Taiwan, China), la ora 22, și Asociația Vocart (Monica Anghel, Paula Seling, George Miron & Acapella, Andrei Tudor Band, Cvartetul D’Acord) de la ora 22.15.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente de la FITS, Spectacolul cu drone și lasere, va avea loc în Piața Teatrului, cu începere de la ora 23.30, iar cei de la EVSKY & KLS LASERS ne vor încânta, ca de fiecare dată!

De asemenea, publicul este așteptat la toate expozițiile care se deschid la FITS începând de mâine. De la ora 17, echipa FITS împreună cu Președintele Festivalului vă așteaptă la vernisajul expoziției FITS30, la Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică), unde aveți ocazia să admirați imagini surprinse în cele 29 de ediții FITS de până acum.



Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș