29.2 C
Sibiu
duminică, 14 iulie, 2024

Primăria Mediaș a găzduit o conferință dedicată rezistenței anticomuniste

Știri din Județ

Primăria Municipiului Mediaș a organizat în data de 14 septembrie 2023, în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici Mediaș, o conferință dedicată memoriei foștilor deținuți politici și victimelor comunismului. Manifestarea a avut loc în Sala Mare de Ședințe a municipalității, iar invitatul special a fost doamna Lucia Hossu Longin.


Evenimentul a debutat cu o depunere de coroane la monumentul dedicat foștilor deținuți politici, situat în Piața Corneliu Coposu și a continuat la sediul Primăriei Mediaș, unde cei prezenți au asistat la o prezentare generală a serialului „Memorialul Durerii“, cel mai important documentar de televiziune dedicat rezistenței anticomuniste și detenției politice din perioada 1945-1989.

Conferința a abordat teme referitoare la opresiunea comunistă manifestată de-a lungul deceniilor și a fost urmată de prezentarea unui episod din filmul documentar ,,Iuliu Maniu – Creatorul de istorie“.

Discursul primarului Mediașului, Gheorghe Roman

În oraşul Mediaş nu au fost cunoscute acțiuni de anvergură şi nu au avut loc manifestări politice deosebite cu toate că locuitorii săi au participat, uman şi material, la toate evenimentele importante ale epocii zbuciumate din secolul al XX-lea. Asemenea populației întregii țări, și medieşenii au suportat rigorile și greutățile practicilor de epurare etnică și politică ale totalitarismului comunist.

Suferințele personale, atât fizice, dar mai ales morale, suportate de cei care au avut statut de deportați, strămutați sau deținuți politici nu pot fi cuantificate în simple statistici, mai ales că de pe urma acestor acțiuni şi experiențe nedorite au suferit familii întregi, au rămas orfani sau văduve.

Ridicarea Monumentului dedicat foştilor Deținuți Politici în P-ta Corneliu Coposu, în anul 2019, de către administrația municipiului Mediaş în colaborare cu AFDPR, reprezintă o mărturie şi un omagiu adus tuturor medieşenilor, indiferent de etnia şi statutul lor, care au suferit ororile regimului comunist de-a lungul timpului, într-o etapă tulbure şi tristă din existența întregului popor român.

Este necesar pentru generația noastră de astăzi să nu uităm dimensiunea faptelor reprobabile din perioada comunistă care au reprezentat o pagină neagră în istoria României, o istorie pe care suntem datori să n-o repetăm niciodată. Acesta ar trebui să fie, în primul rând, un act moral față de propria noastră conştiinţă, față de memoria celor care s-au jertfit în lupta anti-comunistă, dar mai ales pentru generațiile viitoare, care trebuie să cunoască realitățile trecutului.“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Un nou egal în Turcia pentru CSC Șelimbăr

CSC Șelimbăr va disputa un nou amical în Turcia