spot_img
16.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Isterie la Sibiu din cauza unei bomboane „cu droguri”. Poliția infirmă zvonul!

Știri din Județ

Publicitate

Zeci de mesaje au fost postate în mediul on-line, dar și pe platformele Whatsapp și Telegram. Părinții erau avertizați de apariția unor acadele care ar conține droguri.


Conform mesajelor, acadelele ar conține droguri și ar fi oferite gratuit copiilor. Contactați de reporterii Sibiu Independent, reprezentanții IPJ SIBIU au infirmat zvonul și au transmis faptul că au demarat rapid verificări la mai multe școli din municipiul Sibiu.

„Aveți grijă să nu primească copii bomboană de la nimeni. La unele școli din Sibiu au fost împărțite asemenea bomboane cu droguri.” a postat un părinte pe un grup de Facebook

IPJ SIBIU ADUCE LĂMURIRI ȘI INFIRMĂ ZVONUL

„Ca urmare a propagării în această dimineață pe rețele de socializare și pe grupurile de cadre didactice și părinți a unui mesaj anonim prin care se anunța faptul că elevilor din diferite unități de învățământ din municipiul Sibiu le sunt oferite acadele care ar conține substanțe psihoactive, Compartimentul Relații Publice din cadrul I.P.J. Sibiu este abilitat să comunice următoarele:

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, Biroului de Siguranță Școlară și cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu au declanșat de îndată verificări în cadrul unităților de învățământ, dar și în zonele adiacente, fără a identifica produse alimentare susceptibile a conține droguri. Mai mult decât atât, s-a constatat că tipul de acadele prezentat în imaginea care însoțește mesajul propagat printre părinți și cadre didactice ar fi comercializat de magazine alimentare aflate în imediata apropiere a unor școli, fără a exista suspiciuni cu privire la conținut.

Totodată, au fost efectuate verificări în colaborare cu reprezentanții unităților medicale de pe raza municipiului Sibiu, concluzia fiind că, în ultimele săptămâni unitățile de primire urgențe nu au înregistrat pacienți minori care să prezinte simptome de intoxicație cu substanțe psihoactive în urma consumului de produse alimentare, gen jeleuri, acadele sau alte dulciuri.

Menționăm faptul că, în ultimele săptămâni, în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Sibiu nu au fost identificate recipiente cu substanță sau alte produse asociate consumului de droguri.

La nivelul I.P.J. Sibiu și al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu nu au fost înregistrate plângeri sau sesizări privind astfel de circumstanțe.

Și, pentru că primul pas în prevenirea implicării minorilor în situații de risc la adresa siguranței lor se realizează în familie și la școală, vă recomandăm, stimați părinți, să acordați o atenție deosebită anturajului copilului, modului în care alege să-și petreacă timpul liber, observând atent schimbările de comportament în funcție de contextul în care se regăsește copilul.
Reamintiți-i copilului sfatul de a nu accepta diverse atenții, îndeosebi din partea persoanelor necunoscute și să nu urce în mașini în care se află persoane necunoscute, chiar dacă, printre pasageri sau poate chiar conducătorul auto, sunt persoane pe care le cunoaște.
Cadrelor didactice le reamintim necesitatea supravegherii atente a elevilor și în afara spațiului clasei, în curtea școlii, în interacțiunea cu elevii altor clase sau cu persoane necunoscute care i-ar putea aborda din afara unității de învățământ.

Polițiștii sibieni, împreună cu cei de combatere a criminalității organizate, vor continua activitățile specifice de verificare, dar și de prevenire a victimizării minorilor prin fapte conexe consumului de droguri și nu numai.” se arată într-un comunicat oficial al IPJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă