spot_img
20.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Comandantul Corpului NATO de la Sibiu: Românii și bulgarii ar trebui să se simtă mai siguri începând de astăzi

Știri din Județ

Publicitate

Centrul de Operații al Comandamentul Corpului Multinațional de Sud- Est al NATO a devenit operațional, evenimentul fiind marcat în cadrul unei ceremonii oficiale organizată la sediul din Sibiu.

Publicitate

Noile clădiri și întreaga infrastructură au fost realizate într-un interval de doar doi ani, o singură clădire, ridicată la 1856, mai fiind păstrată pe aliniamentul cu Calea Dumbrăvii.

Prezent la ceremonial, generalul Daniel Petrescu, șef al Statului Major al Armatei Române, a precizat că noul Centru Operațional de la Sibiu al Alianței Nord – Atlantice are România ca națiune-cadru și că rolul acestei structuri devine tot mai important în contextul războiului din Ucraina și al recentelor agresiuni din Orientul Mijlociu.

Capacitatea de coordonare și conducere a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud- Est al NATO este de până la cinci divizii de militari ai forțelor aliate sau provenind din țările membre, ea putând crește în funcție de contextul mediului de securitate, anunță reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, pe pagina de Facebook.


General-maior Dragoş Dumitru Iacob, comandantul Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu, a declarat, luni, că atât românii, cât şi bulgarii ar trebui să se simtă mai siguri începând de astăzi, odată ce această structură NATO a devenit operaţională.


„Dacă, Doamne fereşte, va fi un război, ţintele sigure sunt pe harta adversarului. În mod cert, eu cred că prin dislocarea Comandamentului Corpului Multinaţional la Sibiu, acest loc a devenit mai sigur şi nu doar mai sigur din punct de vedere a securităţii propriu-zise, ci şi din faptul că, prin relaţia pe care noi o avem cu autorităţile locale, cu comunitatea sibiană, vom încerca să facem parte cât putem din comunitate. (…) O să ne vedeţi mai prezenţi în viaţa Sibiului. (…) Eu cred că sibienii trebuie să se simtă mai siguri şi nu doar sibienii să se simtă mai siguri, eu cred că toţi românii şi bulgarii ar trebui să simtă mai siguri având această structură de comandă control, care de astăzi are ca responsabilitate asigurarea descurajării şi, la nevoie, apărarea României şi Bulgariei”, a afirmat general-maior Dragoş Dumitru Iacob, într-o conferinţă de presă.

Potrivit comandantului Corpului Multinaţional de Sud-Est de la Sibiu, militarii prezenţi aici „sunt gata să îşi îndeplinească misiunile aşa cum au fost ele stabilite în documentele fondatoare ale Corpului Multinaţional”.

Din cauza războiului din Ucraina, structura NATO de la Sibiu a fost inaugurată cu un an de zile mai devreme.

„Datorită situaţiei internaţionale şi pentru faptul că avem la graniţele noastre un război în desfăşurare, atât autorităţile române, cât şi cele aliate au căzut de acord asupra necesităţii de a accelera procesul de obţinere a capacităţii operaţionale a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est. Aşa cum aţi auzit, noi trebuia să fim gata peste un an, dar datorită situaţiei create şi datorită faptului că în acest moment postura de descurajare şi apărare a Alianţei s-a intensificat atât pe flancul estic, dar nu numai, (…), chiar s-a considerat potrivit ca această structură, această capabilitate de comandă control de nivel corp de armată să depună toate eforturile omeneşte posibile pentru a fi gata mai repede. Din acest motiv, noi am început, aş putea spune, chiar din martie anul trecut, un proces accelerat de pregătire”, a mai precizat general-maior Dragoş Dumitru Iacob.

Acesta a subliniat rolul militarilor NATO de la Sibiu de a conduce operaţia terestră în România şi Bulgaria, în cazul unui război.

„Suntem gata pentru a ne îndeplini misiunile pentru care am fost proiectaţi. (…) suntem proiectaţi să conducem operaţia terestră pe teritoriul României şi al Bulgariei, conducând până la cinci divizii aliate aparţinând structurii de forţe a NATO”, a arătat general-maior Dragoş Dumitru Iacob.

Comandantul Corpului Multinaţional de Sud-Est a afirmat că pentru Armata României s-a produs o schimbare prin înfiinţarea acestei structuri NATO de la Sibiu, şi anume „o coerenţă mai bună a actului de comandă control”.

În cazul unui război, militarii din Corpul Multinaţional de la Sibiu vor apăra atât România, cât şi Bulgaria, iar în prezent rolul structurii NATO de la Sibiu este de a descuraja orice pericol.

„Principala misiune pe care o avem este cea de descurajare. Şi faptul că noi suntem acum în lanţul de comandă al NATO pe teritoriul României şi Bulgariei înseamnă, printre altele, şi faptul că conducem forţele care acum sunt în România şi Bulgaria dislocate pentru asigurarea descurajării şi pentru instruirea în comun cu forţele Armatei României, respectiv ale armatei Bulgariei. (…) asta este menirea acestui Corp, să comande, să conducă operaţia terestră. În mod evident, bazându-ne pe planurile despre care vă făceam vorbire anterior, dacă situaţia o va impune, suntem pregătiţi să apărăm teritoriul României şi al Bulgariei cu arma în mână. Nu e niciun dubiu, aceasta este misiunea. Sperăm să nu avem niciodată ocazia să o facem, dar dacă va fi nevoie, trebuie să fiţi convinşi că această structură pe care o comand, împreună cu celelalte forţe aliate şi naţionale vom face ceea ce trebuie să facem, vom apăra această ţară şi, respectiv, Bulgaria”, a spus general-maior Dragoş Dumitru Iacob.

Potrivit sursei citate, structura NATO de la Sibiu are un buget de 350 de milioane de euro şi este prevăzut cu militari din 17 ţări aliate, inclusiv România.

Generalul-maior Dragoş-Dumitru IACOB a preluat comanda Corpului Multinaţional de Sud-Est la 1 martie 2022.

„Corpul Multinaţional de Sud-Est (MNC-SE) face parte din structura de forţe a NATO (NATO Force Structure) şi are misiunea de a contribui la descurajarea oricăror intenţii ostile la adresa NATO şi de a asigura comanda şi controlul operaţiilor terestre ale NATO, la nivel corp de armată, în orice situaţie, la criză sau război, pe teritoriile Bulgariei şi României”, se arată în prezentarea structurii de la Sibiu. 

Sursa:Agerpres.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează  inginer