„Opinca este talpa țării și nu trebuie uitată”. Un tânăr dascăl din județul Sibiu confecționează opinci asemenea celor purtate de înaintașii săi la Marea Unire.
Palmele unui profesor ar trebui să fie, cel puțin teoretic, fine și cu urme de cerneală sau cretă. Mâinile lui Adrian David – Coman, profesor de istorie la școala din Avrig, sunt tăiate, înțepate și, pe alocuri, cu bătături.
Are 25 de ani și de când se știe iubește folclorul, obiceiurile și tradițiile din mândra Țară a Oltului. Este convins că Avrigul, cel care l-a dat națiunii române pe Gheorghe Lazăr, „Cel dintâi dascăl de ideal românesc”– așa cum l-a descris Nicolae Iorga, este o perlă așezată între apele Oltului și coroana Munților Făgăraș.
„Tatăl meu este instalator și iubește tradițiile. Nu era sărbătoare la care să nu mă ia cu el. Am învățat să colind, să mă bucur de portul popular al bunicilor noștri, de cântecele și dansul lor. Din dragoste și respect pentru toate acestea, alături de tatăl meu, am amenajat un muzeu chiar în cada în care locuim”.
În pridvor sunt expuse o serie de unelte vechi, specifice muncii la câmp, în pădure sau prin atelierele meșteșugărești. „Pe unele le-am strâns din gunoi, pe altele din pivnițe sau poduri”.
Pentru muzeul amenajat la etaj, Adrian a avut nevoie de bani. Și-a pus la „bătaie” întreaga bursă de merit pe care a obținut-o pe vremea studenției, dar și a celor doi ani de masterat. A absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” Sibiu devenind profesor de istorie. În plus, predă „Etnografie și Folclor” la Palatul Elevilor – Clubul Avrig, mergând și în școlile din localitățile învecinate Bradu, Mârșa și Săcădate. „Mă bucur să-i văd interesați de tradiții și de portul popular. Am doi elevi talentați, care în mod sigur vor ajunge meșteri populari și vor face cinste județului Sibiu”.
Marele talent al tânărului dascăl avrigean este confecționatul de opinci.„Opinca este talpa țării și nu trebuie uitată” , este o vorbă veche și dragă pe care o știe încă de dinainte să obțină locul I la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, în anul 2017: „Muzeul Astra, care a organizat concursul, mi-a schimbat viața pentru că am ajuns să cunosc o mulțime de oameni pentru care tradițiile sunt ceva sfânt, ceva ce merită și trebuie promovat. Odată, am fost vizitați de participanții Summitului de la Sibiu al liderilor UE, din 2019. Am fost mândri că suntem români și că avem ce arăta lumii.”
Pe „calul de cusut”, care este o băncuță din lemn pe care este montată o menghină, tot din lemn, sunt înșirate o serie de scule necesare confecționării de opinci: foarfeci de pielar, sulă în patru muchii, sulă de împuns, ciocan din lemn, preducea, precum și un „mat”, o bucată din lemn ce are la capete diferite muchii cu ajutorul cărora trasează linii pe pielea prelucrată. „Folosesc piele de vițel. Înainte, opincile se făceau din piele de porc însă oricine știa că ele nu trebuiau lăsate afară din casă pentru că le rodeau câinii sau pisicile”.
La doar 20 de kilometri de Avrig se află Cârțișoara, sat din care a plecat Badea Cârțan, un cioban care avea să intre în istorie ca luptător pentru identitatea națională a românilor din zona Transilvaniei, din timpul Imperiului Austro-Ungar. Încălțat cu opinci, Badea Cârțan a ajuns, pe jos, la Roma. În ianuarie 1896, ciobanul a dormit lângă Columna lui Traian, iar a doua zi, presa de la Roma a scris: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă, cu ițari și cu opinci”.
„Cea mai trainică opincă este cea folosită de ciobani, groasă, făcută din pilele de vițel. Ele puteau fi pingelite tot cu bucăți din piele. După Primul Război Mondial au apărut cele din cauciuc de mașină, mult mai rezistente, însă mai incomode”, spune Adrian, care este de părere că Badea Cârțan a folosit 3-4 perechi de opinci ciobănești pentru a ajunge în fosta capitală a Imperiului Roman.
Cei care purtau opinci au fost nevoiți să găsească soluții pentru confortul deplasării: „Foloseau obiele, adică fâșii din pânză de bumbac, pe perioada iernii, sau din cânepă, pe timpul verii. În plus, mai adăugau câte o mână de fân, între obiele și în talpă, să calce pe moale”.
Pe 1 decembrie 1918 și avrigenii s-au alăturat celor peste 100.000 de români martori ai Marii Uniri. „La Alba Iulia, avrigenii au ajuns cu căruțele. Mulți dintre ei purtau opinci. Acesta este modelul pe care avrigenii îl purtau: cu gurgui (vârf) cusut, încrețitură laterală și călcâi, toate legate împrejur cu nojițe lungi, răsucite peste obielele din bumbac”.
În muzeul familiei David – Coman, pe o laviță din lemn de brad, stau înșiruite câteva perechi de opinci, aidoma celor purtate de avrigeni la Marea Unire. Sunt din piele de vițel și înainte de a fi purtate sunt unse cu untură de rață. „Creștem rațe tocmai ca să avem untură pentru opinci. Așa le impermeabilizăm și, în plus, devin mai moi”
O pereche de opinci costă între 90 și 150 de lei, un preț rezonabil având în vedere costul materialelor și migala muncii. „Au ajuns chiar și în Egipt, Canada sau statele Unite ale Americii. Cele mai multe sunt cumpărate de către românii stabiliți în Germania și Italia, dar și de românii noștri de aici, de acasă. Pot să spun că am încălțat câteva ansambluri populare din zona Moldovei și a Olteniei”.
Zămislitul opincilor nu este o afacere, de cele mai multe ori Adrian fiind nevoit să „intre” în leafa de dascăl pentru a cumpăra cele trebuincioase. „Nici pentru vizitarea muzeului nu cerem vreun ban. Oricine ne trece pragul este binevenit”.
O povestioară care circulă prin Țara Făgărașului este legată tot de opinci: „Se zice că avrigenii se certau cu sătenii din Sebeș pe tema terenurilor din zona Suru, fiecare spunând că acel pământ este al lor. A fost chemat un magistrat de la Sibiu, care a urcat pe Suru, însoțit de reprezentanții fiecărei părți. Când avrigenii și-au susținu cauza, judecătorul i-a pus să jure că ei cală pe pământul Avrigului. Toți au jurat cu mâna pe inimă. Doar că, în opinci, purtau deja câte un pumn de țărână luat din centru Avrigului”.
Avrigenii sunt oameni mândri de portul și trecutul lor. Festivalul „Florile Oltului” organizat de către Primăria Orașului Avrig a împlinit în această vară o jumătate de secol de existență și, alături de membrii grupului Şezătoare Avrig, duce mai departe zestrea culturală a întregii zone.
Acolo, în Țara Oltului, opincile tânărului dascăl amintesc de bunicii și străbunicii noștri, de bucuria jocului și truda câmpului.
Adrian David – Coman ne arată că românii au putut scrie istorie, de la vlădică la opincă, în cetatea de la Alba Iulia, reuniți sub tricolorul României Mari.
Străjuit de Munții Făgăraș și apele Oltului, Avrigul este un loc binecuvântat din județul Sibiu, despre care cu toții știm că are oameni și locuri de poveste!
Sursa: Consiliul Judetean Sibiu (Facebook)
