spot_img
20.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Sprijin pentru elevii Liceului „Gheorghe Lazăr” din Avrig din partea Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Familia Rotary Sibiu este bucuroasă să anunțe că proiectul lor caritabil de dotare a laboratorului de informatică al Liceului„Gheorghe Lazăr” din Avrig a fost finalizat cu succes.

Publicitate

La inaugurarea acestui nou laborator modern, au participat personalități importante implicate în acest amplu proiect, precum Mihai Rusu, Past President al Rotaract Club Sibiu și coordonator al proiectului, Mihai Dancilă, Past President al Rotary Club Sibiu și Director General la Consilo Web, Laurențiu Grobnicu, Președintele în exercițiu al Rotary Club Sibiu, Traian Marian Mitrofan, Președintele în exercițiu al Rotaract Club Sibiu, domnul Emilian-Marius Novac, Inspector Școlar General Sibiu. Evenimentul a fost onorat și de prezența domnului Luca Marcel Octavian, Directorul Liceului Gheorghe Lazăr și a membrilor activi ai organizațiilor Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu.

Proiectul a avut ca scop dotarea laboratorului de informatică cu 25 de calculatoare de ultimă generație conectate la o retea de internet noua, o tablă smart, modernizarea retelei electrice cat si a mobilierului existent cu unul modern. Toate acestea au contribuit astfel la crearea unui mediu educațional propice dezvoltării cunoștințelor și abilităților elevilor în domeniul informaticii, investiția ridicându-se la suma de 17.000 de euro.

Datorită acestor schimbări majore ale laboratorului, tinerii ce studiază la liceul din Avrig vor avea oportunități ridicate la cunoaștere și dezvoltare personală, ba chiar și profesională.

Evenimentul de inaugurare a oferit o oportunitate de a marca angajamentul nostru comun pentru sprijinirea educației și dezvoltarea tinerilor. Cu participarea activă a membrilor comunității și a partenerilor locali, am creat un laborator care va servi ca resursă esențială pentru elevi în ceea ce privește educația digitală și tehnologică.

De-a lungul acestui an, tinerii voluntari au muncit din greu la evenimentele caritabile organizate în Sibiu, iar datorită impecabilei implicări și totodată, datorită tuturor sponsorilor și partenerilor, acest frumos proiect de modernizare a putut fi încheiat cu succes.

Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect și suntem dedicați continuării eforturilor noastre în sprijinirea comunității sibiene și a educației.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați paginile de Facebook și instagram ale Rotaract Club Sibiu și Rotary Club Sibiu.

Despre Rotaract Sibiu:

Rotaract Sibiu este o organizație dedicată serviciului comunitar și dezvoltării personale a tinerilor lideri, oferind o platformă pentru a contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunitate.

Despre Rotary:

Rotary este o organizație internațională de serviciu, având membri dedicați cauzei umanitare și sprijinind comunitățile locale și globale prin proiecte diverse și acte filantropice.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează  inginer