spot_img
15.7 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Expoziție-eveniment a fotografei Christine de Grancy la Muzeul Național Brukenthal Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Privirile zeilor din înaltul orașelor noastre. Simbolurile, mesajele, jocurile de putere, toate ascunse în ornamentele palatelor și clădirilor istorice ale Vienei, sunt coborâte în fața ochilor oamenilor de azi în expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți” a fotografei Christine de Grancy. Apreciat de vizitatori de pe toate meridianele, acest adevărat proiect de cercetare realizat timp de câteva decenii ajunge la Sibiu grație colaborării între Muzeul Național Brukenthal și Forumul Cultural Austriac. Vernisajul va avea loc pe data de 19 ianuarie 2024, ora 15.00, la Sala Multimedia – Casa Albastră (Piața Mare 5, Sibiu), expoziția rămânând deschisă până pe data de 4 februarie 2024.


Din 1975, Christine de Grancy urcă pe acoperișurile Vienei pentru a studia edificii politice, sociale, științifice, artistice, culturale și religioase din perspectiva statuilor care le împodobesc, adesea greu vizibile de la nivelul străzii. Proiectul său surprinde teatralitatea arhitecturii vienezeși analizează ideea generală de scenografie urbană – în acest decor, personajele, zei și zeițe plasați acolo de puteri demult apuse, sunt observatorii tăcuți ai istoriei noastre. Parafrazându-l pe Arthur Schnitzler – „Ceea ce a fost, este!” – fotografiile lui Christine de Grancy vorbesc despre trecut și despre consecințele acestuia asupra prezentului. Arta ei aduce laolaltă amintiri, iluzii, proiecții ale viitorului și realitate, pe care artista le îmbină cu minuțiozitate.

„Istoriile în imagini surprinse de Grancy conțin note de ironie, dar și semnificații mai profunde. De ce, tocmai în Viena lui Sigmund Freud, nu există o statuie a lui Mnemosyne, zeița memoriei? Să fie doar o coincidență faptul că o statuie a lui Fama, zeița zvonurilor, tronează pe acoperișul Hofburg-ului? De ce Pallas Athena, zeița înțelepciunii și a războiului, păzește Parlamentul purtând-o în palmă pe Nike, zeița victoriei? La vremea respectivă, poate că simboliza dorința de democrație – dar astăzi? Și totuși, ce caută un îmblânzitor de cai în fața aceleiași clădiri? Rușine celui care gândește ceva nelalocul lui despre toate acestea!”, spune curatoarea expoziției, actrița Mercedes Echerer.

Christine de Grancy a străbătut o jumătate de lume pentru a realiza fotografiile care au consacrat-o, ceea ce a dus-o în numeroase călătorii peste tot prin lume: în Grecia, Rusia, Japonia, SUA, Algeria, Sahara Occidentală, Portugalia, China, Tibet, Pakistan, Turcia, Georgia, Niger și Mali. Christine de Grancy s-a format ca artistă ceramistă și graficiană la Graz. Din 1963 trăiește și lucrează la Viena, unde a activat mulți ani ca director artistic în agenții de publicitate, înainte de a se dedica exclusiv fotografiei, si mai ales celei de teatru, un gen pe care l-a regândit și revoluționat.

Această expoziție este prezentată la Sibiu, ca parte a unui turneu prin România, cu ocazia aniversării a celor 50 de ani de existență a Departamentului pentru Afaceri Culturale al Ministerului austriac al Afacerilor Europene și Internaționale.

Informații în timp real – https://fb.me/e/9gWlXcKF7

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă